search
top
Currently Browsing: Starea de fapt

TVR, inundată până la ultimul etaj de îngâmfarea mediocrilor

În timp ce toate televiziunile naţionale din Europa, şi nu numai, transmiteau deschiderea EURO 2016, care a avut drept primă confruntare meciul Franţa – România, la TVR se transmitea muzică populară în cadrul unei emisiuni tembele. Eu nu sunt vreun mare microbist, însă povestea asta îmi aminteşte de vremurile în care românii vedeau marile competiţii sportive la bulgari, unguri ori la... citeste

Nu mă ucide ea, ci prostia crasă

Chiar dacă “Mă ucide ea” îmi invadează timpanele în spaţiile publice, chestiunea mă lasă rece. Chiar mai rece decât toată opera lui Guţa, Salam şi Vijelie la un loc. Însă mă revoltă faptul că o publicaţie precum Gândul, care se vrea şi respectată, publică un interviu fluviu cu autorul respectivei piese, un anume Mihail. Fireşte, nu e vina celui din urmă că Gândul face... citeste

Haosul care naşte sminteală sau viceversa

Deunăzi, scriam despre ultima sminteală a liberalilor: desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Bucureştiului. Atunci, anticipam şi faptul că imnul de campanie al candidatului PNL la primărie ar putea fi: Sfântă tinereţe legionară. Ieri, liberalii şi-au retras candidatul din cauză de prea multă contestare. Însă, culmea ridicolului, chiar şi după ce l-au retras pe... citeste

Oana Stancu, convinsă că implicarea unui copil în războiul Antenelor este de aceeași natură cu gândirea justă

Războiul declanşat de evacuarea Antenelor a dus la o situaţie greu de imaginat: Oana Stancu (Antena 3) îl atacă, prin ricoşeu, pe ziaristul Dan Tapalagă, adresând fiicei celui din urmă o scrisoare deschisă de o mare josnicie. Nu-l cunosc pe Tapalagă (Hotnews) şi nici nu pot spune că-l admir în mod deosebit. Însă este inacceptabil faptul că fata sa, o şcolăriţă de 10 ani, a fost... citeste

De ce nu sunt solidar cu Antena 3

După un an şi jumătate de la condamnarea lui Dan Voiculescu în cazul privatizării Institutului de Chimie Alimentară, ANAF a emis ordinul prin care posturile de televiziune ale familiei Voiculescu trebuie să elibereze clădirile din care emit, intrate acum în proprietatea statului. Ordinul a fost emis după ce magistraţii au stabilit că evacuarea este legală. Aşadar, de ce nu sunt solidar cu... citeste
Page 2 of 51«12345»...Last »
top