De ce avionul F-16 este mai bun decât Gripen
Spre deosebire de aparatul suedez JAS 39 Gripen, avionul american F-16 este călit în luptă. A primit botezul focului pe 28 aprilie 1981 în Valea Bekaa din Liban, unde aparatele F-16 ale aviaţiei israeliene au distrus mai multe elicoptere Mi-8 ale aviaţiei siriene. În acelaşi an, un F-16 israelian doboară cu o rachetă aer-aer un MIG-21 sirian.
Tot în 1981, 8 aparate F-16 ale aviaţiei israeliene execută operaţiunea “Opera”, în care distrug cu o rachetă aer-sol reactorul nuclear de la Osirak din Irak, pentru a împiedica regimul lui Saddam Hussein să producă uraniu îmbogăţit în scopuri militare. Aparatele F-16 ale aviaţiei pakistaneze au intervenit în războiul sovieto-afgan, în operaţiunile “Furtună în deşert” şi “Vulpea deşertului” din Irak, în cele din Bosnia şi Croaţia, în disputele de frontieră dintre Turcia şi Grecia din anii 1996 şi 2006, în confruntarea de la Kargil, din Kaşmirul Indian, în care aviaţia indiană a fost atacată cu aparate F-16 de cea pakistaneză, în operaţiunile din Afganistan, începând din 2001 până astăzi, în al doilea război din Liban, din 2006, în războiul din Gaza, din 2008-2009 şi în operaţiunile din nord-vestul Pakistanului, începând din luna mai a anului trecut.
Aviaţia SUA este înzestrată cu 2507 aparate F-16, iar aviaţia marină a SUA cu 40 de aparate. Bahrain deţine 22 aparate; Belgia 160; Chile 28; Danemarca 78; Egipt 220; Grecia 170; Iordania 24; Indonezia 10; Israel 339; Olanda 137; Norvegia 72; Oman 12; Pakistan 34; Polonia 48; Portugalia 45; Singapore 60; Taiwan 150; Corea 180; Thailanda 61; Turcia 280; Emiratele Arabe Unite 80; Venezuela 80. Avionul Gripen nu a avut încă şansa să-şi dovedească abilităţile pe câmpul de luptă. Lista ţărilor înzestrate cu acest tip de aparat este modestă şi cuprinde Africa de Sud, Cehia, Suedia şi Ungaria. Aviaţia regală thailandeză a comandat 6 aparate care urmează să fie livrate începând de anul acesta.

Corect, dar si pilotii israelieni sunt pe masura unui F 16!
Urmand aceiasi logica, nu ar fi mai bine sa cautam niste Spitfire, care au fost calite in Batalia Angliei?
Vreti sa luam vechituri la pret de lucru nou?
Ca sa nu mai comentam cu oportunitatea de a cumpara F35 peste 15 ani ! Pai ce, in 15 ani nu o sa avem avioane europene mai bune decat azi? Oricum, peste 15 ani lupta se va da cu drone controlate de la sol de actualii pusti “gameri”.
Ia luati si cititi cartea “Asasinul economic”, ginditi-va la Bechtel/Autostrada Transilvania si la aceasta mega afacere cu rable si spuneti-mi ce parere aveti?
Faptul ca avionul Gripen nu a avut sansa sa-si dovedeasca abilitatile pe campul de lupta nu demonstreaza (decat daca ai logica de ziarist) ca F16 e mai bun. S-ar putea la fel de bine ca Gripen sa fie mai bun decat F16, insa acest lucru sa nu fie cunoscut tocmai pentru ca nu a avut sansa sa-si dovedeasca abilitatile. O modalitate de a compara cele doua avioane ar fi niste “incaierari de incercare” organizate, intre un Gripen si un F16.
Ai dreptate Fineas. Dupa teoriiile de genul asta F-16 este mai bun decat F-22 Raptor (ca nici asta n-a fost scos la lupta).
Desi performantele lui F-16 si Gripen sunt similare pe hartie, si pretul este acelasi, Cornel Ivanciuc ne spune ca F-16 este mai bun. Nu are insa nici o dovada. Cred ca amandoua au avantaje: F-16 a fost testat in lupta iar Gripen este nou-nout. Ceea ce nu spune insa Cornel Ivanciuc este ca Gripen vine cu offset si investitii la Craiova. Si atunci, cred ca varianta Gripen nu este doar mai buna decat F-16 ci MULT MAI BUNA!! Inseamna investitii tehnologice, bani pentru Craiova si un drum mult mai bine “asfaltat” pentru aviatia romaneasca. Se pare ca acest amanunt “i-a scapat” dlui Ivanciuc. Eu personal as merge clar pe varianta Gripen.
daca calirea in lupta e criteriul – si nu cele tehnice, economice, etc. ce sa mai spun?
F-16 e un bombardier destul de bun, suplu, etc, insa e depasit dpdv tehnic – nu mecanica e problema ci electronica care e evoluat mult – sistemele de radar, electronic warfare, fuziunea datelor de la senzori, etc. – la toate astea Gripen e mai bun – si normal din moment ce a fost facut in era computerelor – cand s-a proiectat F-16 un computer era cat casa.
si daca sa zicem ca exista un avion recunoscut unanim ca cel mai bun dpdv tehnic – daca el ar costa 300 milioane bucata (cum e F-22) – am mai putea sa-l luam? americanii au fost de alta parere si au oprit programul F-22 din cauza costurilor imense ale aparatului.
daca dai faliment, cum a dat URSS sau Islanda mai recent, degeaba ai avioane, o sa te predai singur la ala care-ti da bani sa traiesti. a propos, ati vazut unde a cerut Islanda ajutor cand a fost refuzata de Vest? in Rusia!
@aviator
Performantele F16 au fost masurate in timp, multe state se bazeaza inca pe acest avion. Contraperformantele GRIPEN sunt evidente.
Hadeti sa nu ne referim la anul 2010, ci la 1981, mai precis la o operatiune speciala a armatei israeliene – “Operatiunea Opera” -.
Mai multe detalii aveti aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Opera
Orice comentarii sunt de prisos!
Oameni buni, aici e vorba de SPAGA. De ce nu spune nimeni ca este vorba de F-16 Block25, cea mai proasta versiune din serie??? Stiati ca aceasta versiune are o rata de prabusire astronomica, de 17%?? In timp ce Gripenul are o rata de 1,4%. Daca tot vrem sa-i pupam in fund pe americani, de ce nu am cumpara direct F-16 Block50-52 dar noi, cea mai noua si cea mai avansata avionica din serie?? Pentru ce sa mai aruncam 1,3 miliarde de euro??