search
top

Cum mi-am petrecut mineriada. Văd că povestea este din nou la modă

În „Adevărul“, foşti ziarişti de la această publicaţie vorbesc despre mineriada din 13-15 iunie ‘90. E un fel de spovedanie. Unii regretă faptul că i-au aprobat pe minerii care „plantau flori” în Piaţa Universităţii ori că, atunci, au considerat firească snopirea în bătaie a Golanilor şi a Golăncilor de către ortaci, alţii nu.

Pentru că tot veni vorba, nu toţi i-am aplaudat pe minerii care călcau oamenii în picioare şi le crăpau capul cu bâtele. Ba chiar ne-am făcut meseria, indiferent de situaţia dramatică de atunci.

În vara anului ’90, lucram la „Caţavencu“. Încă nu era „Academia Caţavencu“. Fireşte, i-am fotografiat  pe ortaci “plantând flori” în Piaţa Universităţii, după ce Iliescu le ordonase să recucerească perimetrul căzut în mâinile Golanilor, dar n-am ajuns să developez filmul.

În faţa Ambasadei SUA, vreo cinci mineri m-au capturat. Unul dintre ei a rupt pe spinarea mea o şipcă scoasă probabil dintr-un gard. Apoi, tot el a izbit aparatul foto de caldarâm, întrebând dacă sunt ziarist. I-am spus că nu, că sunt grafician şi mă ocup de ilustraţii, motiv pentru care port aparatul la mine tot timpul.

M-a crezut şi am scăpat de runda a doua în care urma să fiu făcut KO. Unul dintre ei mi-a cerut însă filmul. Cred că ăla nu era miner. I l-am dat şi l-a voalat. Am mai primit vreo două şuturi, însă, ca prin minune, s-au potolit. I-am mulţumit îngerului păzitor şi am fugit spre „Inter”, fiindcă se închidea cercul format din mineri, poliţişti, securişti şi civilii care-i ajutau.

Am reuşit, cu greu, să pătrund în holul hotelului, ticsit de oameni speriaţi. Acolo, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Igor, ghidul unui grup de jurnalişti francezi. Am urcat în camera lor, iar, de pe unul dintre monitoarele reporterilor francezi, am fotografiat mai multe secvenţe cu minerii care băteau pe oricine le pica în mână, tocmai surprinse în faţa Universităţii.

Doar spre seară, am ieşit din „Inter”. Imaginile le-am publicat a doua zi în „Caţavencu“. Atunci, fotografiile cu minerii care snopeau Golani în bătaie au fost publicate doar în „Caţavencu” şi „România liberă”. Pentru mine este una dintre cele mai importante realizări jurnalistice, chiar dacă, din ‘90 încoace, am publicat sute de alte de articole cu mare impact şi fotografii.

„Adevărul” vrea să dea cu apă sfinţită prin redacţie, să scape de fantomele trecutului. Căldarea o ţin tinerii care aveau la mineriada din 13-15 iunie ‘90 vreo 5 ani. Foarte bine. Ideea nu-i rea, însă doar entuziasmul nu-i de-ajuns.

2 Responses to “Cum mi-am petrecut mineriada. Văd că povestea este din nou la modă”

  1. Bravo, Berdeli! spune:

    Da-le peste degete

  2. florin spune:

    posteaza si tu mai multe fotografii din zilele acelea

Scrie un comentariu

top