search
top

Cum m-a făcut Liviu Mihaiu să mă laud încă o dată

La Caţavencu, Liviu Mihaiu mă scotea din sărite! Îmi venea să-l omor fiindcă, uneori, mi se părea enervant de obsedat de propriile trăiri.

Azi însă îi mulţumesc lui Mihaiu pentru că a păstrat fotografii de atunci. Le-am descoperit în urmă cu două zile. Rar am avut aşa o mare bucurie. Cine păstrează o imagine veche, salvează memoria. Nu-i glumă.

Adevărat, scrie Liviu, cât de tineri şi încrezători în viitor eram în urmă cu 20 de ani. Ce nu apare în articolul postat pe blogul său şi doresc să se ştie – după ce băieţii de la Europa Liberă (care, în ‘90,  pentru noi erau nişte zei) au ajuns în România,  primul drum l-au făcut  la Caţavencu. Vă daţi seama cât de importanţi ne-am simţit şi nu îmi este ruşine nici azi să mă laud încă o dată.

LIVIU MIHAIU,  11 noiembrie 2010

Europa Libera in 90 la Catavencu si acum in istorie

Aici, de fata, vizita Europei Libere in redactia Catavencu-incomod-al anilor 1 9 9 0 ( pe vremea cand eu si colegii mei scriam ziarul si-l vindeam in Gara de Nord) Delegatia era compusa din Neculai Constantin Munteanu, Liviu Tofan si Lucian Stefanescu. La  primire erau Doru Buscu, Valentin Vasilescu, Emil Berdeli, Ioan Grosan si eu. se bea wiskey in chescute, se fuma inca BT si se credea navalnic in viitor…azi  Neculai Constantin Munteanu este dezabuzat in Germania si nu prea vrea sa mai vina in Ro nici macar in vizita…in alta parte, omul era cel putin o mica statuie in holul unei facultati de istorie, comunicare sau macar efigie la Institul de Investigare a Crimeleor Comunismului

cred ca desi am avut cea mai mare rezistenta armata anticomunista, pina la urma am ajuns cea mai putin anticomunista tara din lume…

CLICK AICI

Foto sus (de la stânga spre dreapta):  Liviu Mihaiu, Liviu Tofan şi Neculai Constantin Munteanu. Mai jos, “Comitetul de primire”

Apropo de Caţavencu, VEZI SI AICI

6 Responses to “Cum m-a făcut Liviu Mihaiu să mă laud încă o dată”

  1. Leon cel Turnator spune:

    Si increderea de atunci nu ti-a fost indreptatita? Lor le-a fost. Buscu, Mihaiu, Istodor si jumatate din Vulpe (foto stinga) sint astazi milionari in euro. Pai nu e bine? (Pobabil ca NCM traieste din pensie)

  2. Cunoscator@Leon cel Turnator spune:

    Tu spui ca Doru Buscu este milionar. Se poate, dar tot un nimic ramine. Sa-ti spun de ce. Buscu este singurul ziarist din Romania, ajuns sef mare, care n-a scris niciodata un articol bazat pe o informatie obtinuta de el (cit de neinsemnata), pe o documentare in teren s.a.m.d.
    A scris comentarii, fara sa treaca prin niste stadii obligatorii. Acesta-i motivul pentru care textele sale sunt pretioase precum niste tinichele bine lustruite.
    Sa stii, draga Leon, ca atunci cind intra in redactia Catavencu, el este constient ca-i un nimic, un impostor. Si cei de acolo stiu ca-i un zero taiat in patru. Sa-i culeaga subalternii scamele de pe rever, in fiecare zi, iar el sa fii convins ca il injura in gind, nu-i o fericire, poate un blestem.
    Si nu doar cei de la Catavencu stiu ca Buscu e o mare canalie, ci si prietenii lor, precum si cei de la Kamikaze, ca si prietenii prietenilor lor.
    Vintu l-a imbracat in aur pentru ca este posesorul unui caracter de doua parale, de un astfel de om avea nevoie la Cotidianul si la Catavencu. Dar, si aurit, Buscu tot un nimic ramine, dragul meu Leon cel Turnator. Un om care se simte foarte prost in pielea lui, amicii stiu de ce.

  3. Leon cel Turnator spune:

    Asa nici Plesu nu a facut investigatie si asta nu ma opreste sa-l consider unul dintre putinii publicisti care merita sa fie citit. Scuza-mi exagerarea. Ce ma deranjaza este ca acel saptamanal care mi-a luminat tineretea a ajuns in portofoliul PSD-ului, printr-un interpus. Nu le-a pasat de mine, ci doar de banii murdari cu care si-au umplut conturile. Nici macar umor nu mai are, nu mai vorbim ca la capitolul investigatii e zero, dupa ce au plecat cei de la Kamikaze.

  4. Nu le-a pasat de tine... spune:

    …pentru ca, asa cum ti-e “nick-name”-ul…ai fost turnator?
    Sau de ce crezi ca nu le-a pasat?

  5. Leon cel Turnator spune:

    Nu le-a pasat de cititori, in general. Numai de propriul burdihan le-a pasat. Si numai de burdihan le pasa. Sau tu crezi ca nu exista nici o legatura intre Jos Basescu, Vintu, Baaklini si falimentul, moral si material, in care au ajuns?

  6. Leon... spune:

    …stiu ce spui. Deh, “camasa e mai aproape de corp” decat cititorii, nu?
    S’apoi…hai sa incercam o definitie SINCERA (mai sunt si altele) ale omului: “omul e un animal egoist, parsiv si imprevizibil”.
    Daca gresesc, corecteaza-ma!
    Sanatate si numai bine!
    :)

Scrie un comentariu

top