search
top

Multiculturalismul cam trage să moară

Luptele de stradă de la Londra, cu morţi şi răniţi, anunţă faptul că multiculturalismul e grav bolnav, ca să nu spun cu un picior în groapă. O altă cultură, a fricii, s-a instaurat pe străzi. Este o realitate. Multiculturalismul a cam murit şi în Germania – ţară cu milioane de musulmani. Acum, se pregăteşte Marea Britanie.

Povestea de la Londra e urâtă şi a intrat pe un făgaş periculos, chiar dacă situaţia e aparent mai calmă.

Intoleranţa nu-i o soluţie. Doamne fereşte! Dar e la mintea cocoşului că a venit momentul să recunoaştem adevărul, care nu-i tocmai roz. Iată doar un exemplu: dacă un european are idei rasiste el este, fireşte, condamnat de societate. Corect. Însă dacă, de pildă, un musulman nu s-a integrat în Anglia, Fanţa ori Germania, ca să mă exprim elegant, şi tinde să aibă un mod de viaţă contrar valorilor europene, ba chiar le blamează, nimeni nu-i atrage nici măcar atenţia că-i deranjază pe mulţi din jur, ca să mă exprim din nou elegant, – să nu se vorbească despre xenofobie.

Dacă totuşi i se spune că deranjează, răspunsul este: „Descurcaţi-vă! Respect legile mele”. Iar de aici începe totul.

3 Responses to “Multiculturalismul cam trage să moară”

  1. Hm... spune:

    Coana Europa se sinucide repede si sigur.

    http://www.antena3.ro/life-show/cultura/neagu-djuvara-europa-se-sinucide-romanii-vor-fi-afectati-noi-avem-deja-10-populatie-tiganeasca-108409.html

    Papagalii “progresisti” de stanga ce tot latra conceptul (desuet) de “politically correct” vor trebui sa-si revada radical pozitiile idioate.

    E simplu, e la mintea cocosului! Nu poti sa fii tolerant cu INTOLERANTII!
    Ori, musulmanii sunt INTOLERANTI PRIN DEFINITIE!
    Afara cu ei din Europa! Luati exemplu de la fostul Prime-Minister John Howard – Australia:

    http://www.hoax-slayer.com/howard-muslim-speech.shtml

  2. Emil Berdeli spune:

    nu cred ca musulmanii sunt intoleranti prin definite. nici pe departe. 2-chestiunea legata de “hai sa-i dam afara” este deja o utopie. problema, in mare, este urmatoarea: unii nu mai pot fi “mai egali” decat altii, iar discriminarea pozitiva s-a dovedit a fi o timpenie fara margini

  3. @ Emil Berdeli spune:

    1) Legat de toleranta/intoleranta musulmanilro…intreb si eu ca Moromete: pe ce va bazati? Din Maroc pana in Indonezia si din Cecenia pana in Sudan…musulmanii sunt de un obscurantim, de o intoleranta si prostie greu de imaginat! Aveti argumente cu care sa ma contraziceti? :)

    2) De acord ca “discriminarea pozitiva” s-a dovedit o tampenie fara margini. Din pacate, nota o platesc oamenii simpli, nu idiotii (cu pretentii de intelectual) care au creat aceasta aberatie conceptuala.

    3) Pozitia fostului Prime-Minister John HOWARD (Australia) a fost una radicala insa CORECTA avand in vedere comportamentul musulmanilor in Australia. “Voi ati venit la noi, noi v-am acceptat. Nu va convine, plecati. Nu va tine nimeni cu forta aici” – NO COMMENT!

    4) Interesanta pozitia istoricului Neagu DJUVARA. Daca tendintele actuale (demografice & de emigratie) se mentin…nu m-ar mira ca peste max. 100 de ani…coana Evropa sa geama de moschei! Oricum, noi vom fi departe atunci…:)

Scrie un comentariu

top