search
top

Şeful poliţiei rutiere filozofează despre stare unei naţiuni isterice, dar nu e în stare să decongestioneze o banală intersecţie

Nu-i vina poliţiei rutiere pentru ce se petrece pe şosele, ci a naţiunii – este isterică, domnule! Ca să vezi! Cel puţin aşa reiese dintr-un  comentariu al ditamai şefului poliţiei rutiere legat de agresivitatea şoferilor. Dar mai întâi să consemnez ce-a zis Lucian Diniţă.

„Cred  – spunea doct mai-marele peste circulaţia română – că e vorba de starea naţiunii. Toţi sunt isterici, cu nervii la pământ, nu mai există nici un fel de toleranţă şi de calm. Poate că este vorba despre condiţiile sociale. Am ajuns într-un impas unde nici o regulă nu mai funcţionează şi nu mă refer doar la regulile de circulaţie”.

Nici o regulă nu mai funcţionează, adevărat, însă doar din cauza celor pe care cu onor îi conduceţi. Că, înainte de toate dumneata, domnule Diniţă, trebuie să previi, dar n-o faci. Într-o ţară civilizată contravenienţii sunt sancţionaţi prompt tocmai pentru ca alţi participanţi la trafic să nu devină „isterici”. Iată, nu vorbesc despre morţi şi răniţi, ci dau cel mai „benign” exemplu.

Aşadar, să începem cu intersecţiile. De la Basarabiei până la molurile din Drumul Taberei, în lungul şi-n latul Bucureştiului, toate intersecţiile principale sunt blocate de taximetrişti. De ani de zile poliţia rutieră nu face nimic, deşi taxiurile staţionează nonşalant pe carosabil, nepermis, în dispreţul Codului Rutier şi al celorlalţi participanţi la trafic. E vina conducătorilor că se isterizează văzând lipsa de consideraţie a taximetriştilor cu voie de la poliţie ori a domnului Lucian Diniţă? O asemenea situaţie ar putea reveni la normal în 24 de ore. Nu are nici o legătură cu condiţiile sociale. Poate cu condiţia umană.

Am arătat doar un aspect, unul singur, dar oricând pot să scrii un pomelnic. Da, un pomelnic despre „gipanele” care trec întotdeauna pe roşu pentru că patronii sunt grăbiţi, iar poliţiştii sprijină economia de piaţă, despre „bemweurile” care depăşesc de la sută în sus pe trecerea de pietoni, despre motocicliştii tunaţi, rapizi şi periculoşi precum rachetele de croazieră într-un oraş supraaglomerat. Şi despre câte şi mai câte.

Toate cele de mai sus şi multe altele pot fi curmate rapid dacă domnul Diniţă ar fi mai interesat de Codul Rutier decât să se plângă de starea naţiunii.

2 Responses to “Şeful poliţiei rutiere filozofează despre stare unei naţiuni isterice, dar nu e în stare să decongestioneze o banală intersecţie”

  1. Se pare ca... spune:

    …”gura pacatosului adevar graieste”.

    Ne place sau nu, isteria si-a facut culcus in Absurdistanul romanesc…si cred ca se simte tare bine pentru ca nu prea da semne ca ar dori sa plece!

    That’s the way it is!
    :)

  2. Daca Imparatia chiar doreste... spune:

    In maxim o saptamana se regleaza cu circulatia. In orice tara din lume isteria soferilor se trateaza cu amenzi, numai ca in Romania scapa si cei care omoara cate trei oameni odata cu masina.

Scrie un comentariu

top