search
top

Mihai I, regii şomeri, şansele de întoarcere pe tron şi un realizator tv ridicol

Patrick Weber, un belgian de la postul de televiziune RTL, specialist, din câte am aflat, la capitolul monarhi în viaţă, consideră că Mihai de România se numără printre regii care au cele mai mari şanse să se întoarcă pe tron.
Pe acelaşi palier se află şi Nicolae de Muntenegru, cel care, tot în viziunea cronicarului de la RTL, ar fi singurul dintre „regii şomeri” cu aceeaşi cotaţie precum a regelui Mihai – trei stele la popularitate şi două la şanse de întoarcere pe tron.

Regele Mihai tocmai a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. Îi doresc multă sănătate, dar este greu să cred că el s-ar mai putea întoarce pe tron. Fac abstracţie de vârstă sa înaintată, însă nu pot ignora faptul că un referendum legat de monarhie nu se va ţine prea curând în România. Cum nu ignor nici ipoteza că domnul Patrick Weber habar n-are de realităţile româneşti, dar bate câmpii cu o graţie de-a dreptul regală.

Şi iată cum, chiar şi un personaj istoric de talia regelui Mihai – oricâte fapte bune şi înţelepte ar fi făcut el – poate fi ridiculizat de către un cronicar tv al cărui scop în viaţă pare a fi doar lansarea teoriilor absurde.

2 Responses to “Mihai I, regii şomeri, şansele de întoarcere pe tron şi un realizator tv ridicol”

  1. Monarhia salveaza Romania... spune:

    Ce vorba aruncata in vant

  2. Gogu pintenogu spune:

    Nu va fi nici un referendum legat de monarhie si nici monarhia nu vrea asa ceva

Scrie un comentariu

top