search
top

Sexismul lui Băsescu scoate la iveală făţărnicia lui Cărtărescu

Era o vreme în care Traian Băsescu declara cu mândrie că citise Levantul. Tot pe atunci, Mircea Cărtărescu, autorul acestui volum, îl dojenea suav şi ipocrit pe preşedintele nostru, afirmând că, până la urmă, un şef de stat are alte probleme – iar să citească Levantul ar fi ultimul lucru pe care-l recomandă lui Băsescu. Un adevăr, însă unul fardat la întuneric.

Acum, Mircea Cărtărescu nu mai pare atât de entuziasmat de acţiunile politice ale preşedintelui nostru, nu-i mai gâdilă orgoliul ca odinioară, ba chiar este acid la adresa celui cu care – părerea mea – mima, din motive de marketing, o strânsă relaţie. Preşedintele este un sexist, tuna deunăzi Cărtărescu, iar eu am rămas perplex. Chiar aşa? Adevărat, n-am citit până acum decât editoriale ale scriitorului, dar încerc, după ce termin un Llosa început, două Gűnter Grass şi un Sabato, să mă apuc şi de Orbitor. Poate reuşesc să aflu ce sens are cuvântul sexist pentru cel mai promovat scriitor din ţărişoara noastră.

Din câte ştiu, sexistul nu flatează niciodată o femeie, ba dimpotrivă. În schimb, Traian Băsescu a măgulit femeile din apropierea sa cu funcţii înalte. Foarte înalte. N-am văzut nici o prejudecată în acest sens. Nu discutăm acum motivele şi nici nu-i nevoie să vă dau exemple, că ştiţi bine ce purcoi de bani de la buget se află pe mâinile acestor doamne. Multe pagini s-ar putea umple cu defectele lui Traian Băsescu, dar sexist m-aş feri să-l numesc, chiar şi atunci când mă ispiteşte o licenţă literară de care mă pot agăţa doar ca să ies din dificultate.

Încerc însă să-i citesc opera mai noului critic al preşedintelui nostru. Poate că, aprofundându-i cărţile, înţeleg de ce trădarea se sprijină întotdeauna pe făţărnicie – umila sa rudă.

3 Responses to “Sexismul lui Băsescu scoate la iveală făţărnicia lui Cărtărescu”

  1. Ciciolina de Dabuleni @Iubesc tradarea spune:

    Dar ii dispretuiesc pe tradatori.

  2. Gogu spune:

    Pe astia ii avem, cu ei defilam.Cind vom avea virfuri de calitate, si noi toti vom arata altfel. Dar pana atunci mai este aproape un secol.

  3. Baiet(EL) Don EmiliO ,Doar seria Gafencile Prezidentiale ,continua ,nasa'h spune:

    Cred ca genialul nostru scriitor a gresit, a dorit sa afirme ca T. B . doar flatuleaza pe cele din apropiere…

Scrie un comentariu

top