search
top

Traian Băsescu indică numele viitorului preşedinte al României: Mihai Răzvan Ungureanu

Analiştii noştri vorbesc despre militarizarea României odată cu numirea şefului Serviciului de Informaţii Externe (SIE) în funcţia de prim-ministru desemnat, precum şi despre faptul că serviciile secrete au fost puse, pe faţă, să conducă România. Am scris mult despre fosta Securitate, ştiu câte ceva şi despre SIE, dar încă nu mă hazardez să trag concluzii.

Deţin însă multe informaţii despre serviciul de spionaj comunist (DIE), transformat după 1989 în SIE. Aşa că, mă îndoiesc profund de cele declarate de către Mihai Răzvan Ungureanu atunci când a fost desemnat premier. El  a spus că are experienţa unor instituţii care, sub conducerea sa, au devenit performante şi s-au reformat. Era vorba despre Ministerul Afacerilor Externe şi SIE.

În ce priveşte SIE, cred că Ungureanu bate campii cu graţie, în pofida întregii sale pregătiri academice. După 1990, acest serviciu de informaţii a fost clădit pe structura celui vechi – DIE, spionajul comunist. Cine parcurge documentele legate de DIE, ieşite la iveală până acum, poate constata cu uşurinţă faptul că a fost cea mai coruptă structură ceauşistă, că acolo se regăseau toate relele regimului comunist, precum şi mizeriile vieţii politice de dinainte de 1989. Iar, după 1989, SIE n-a fost reformat nici de Talpeş – director până în 1997, nici de Fulga – cel care l-a condus până în 2006. Motiv pentru care nu cred în ruptul capului că, din 2008, după ce l-a preluat de la Săftoiu, Ungureanu l-ar fi putut reforma. E mult prea scurtă perioada pentru un cuvânt atât de mare. Şi cine minte o dată trebuie să se cam obişnuiască cu minciuna – fiindcă, aşa cum spunea o minte ceva mai sprintenă decât a mea, ai nevoie de şapte minciuni pentru a proteja una singură – ca să nu ies din domeniul intelligence-ului.

Ieri, preşedintele Băsescu a arătat spre Ungureanu, dar, totodată, ne-a dezvăluit şi varianta sa legată de viitorul candidat la Preşedinţie. Iată însă încă unul care nici măcar nu s-a instalat în funcţia tranzitorie de premier, dar ne spune deja spune baliverne, cum ar fi, de pildă, succesul reformei din SIE.

Cert e că Opoziţia – prin vocea aproape isterică, dar deloc „productivă” în asemenea momente, a lui Crin Antonescu – arată faptul că ori n-a priceput mare lucru în legătură cu propulsarea lui Ungureanu spre fotoliul de la Cotroceni, ori că mişcarea a luat-o prin surprindere. Ciudat, pentru că se ştia de ceva vreme despre Operaţiunea Ungureanu.

Scrie un comentariu

top