search
top

Nevroza din urma interceptărilor telefonice care-i privesc pe foştii capi ai MAI, Ioan Rus şi Victor Paul Dobre

După ce a izbucnit scandalul interceptărilor, care relevă faptul că  Iona Rus, fost ministru de Interne, i-a spus subalternului Victor Paul Dobre : „Eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!”, vajnicii noştri analişti tv, ca şi politicienii, s-au împărţi în două.

Cei care sprijină coaliţia de la putere afirmă că interceptările sunt fix pix. Adică, un flecuşteţ care n-a ciuruit pe nimeni. Alţii, susţinători ai PDL, dimpotrivă. Pentru ei, tărăşenia reprezintă chiar un capăt de ţară. Drept să spun, comentarii echilibrate n-am auzit, dar asta nu înseamnă că n-au existat în alte dezbateri tv pe care nu le-am urmărit.
Nu ştiu cu precizie cum va privi instanţa interceptările în discuţie, legate de Referendum, numărul de alegători ş.a.m.d. Şi nici cum vor corobora procurorii aceste probe cu altele, în cazul Rus – Dobre. Deocamdată, remarc că un singur fragment – unul foarte scurt, din convorbirea liberalului Victor Paul Dobre cu un personaj pe care anchetatorii l-au numit „V” – loveşte scumpa noastră ţărişoară drept în moalele capului.

DOBRE (fost ministru delegat pentru Administraţie Publica): Da, da! Să facă o Ordonanţă, să nu voteze ăia de afară, să-i scoată de pe liste, o nebunie întreagă.
V: Victore, hai să vedem dacă nu ne dăm demisia de tot! Pe bune!
DOBRE: Cum?
V: Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!

Nici 50 de cuvinte, care au drept cheie sintagma „Grup infracţional organizat”, creionează o imagină mai grăitoare decât o mie de vorbe-n vânt. Impact nimicitor. Firesc ar fi fost – mai ales în situaţia dezastruoasă în care ne aflăm în acest moment – ca politicienii din arcul guvernamental să afirme, fie şi de complezenţă, că povestea legată de interceptări trebuie neapărat elucidată până la capăt. Ei bine, nu! O doamnă, liberală, şi europarlamentar pe deasupra, a dat tonul, iar alţi  membri marcanţi ai partidului i-au susţinut declaraţia ţâfnoasă, vecină cu prostia: „Nu acceptam cererea Parchetului General în cazul lui Victor Paul Dobre”. Se referea la ridicarea imunităţii.

Doctrina celor de la putere este: „Batista pe ţambal ca să ne apărăm omul”, afectat de vâlvătaie. Adevărat, politica nu are principii, ci doar interse. Însă, acum, USL-ul este grav afectat şi de scandalul interceptărilor, dar, paradoxal, pare a continua să joace pititea cu ignoranţa. Iar acolo unde ignoraţii conduc, iar nevrozaţii oferă recitaluri, e jale. Aşa că ar fi momentul să se atingă o culme a gravidităţii politice: întreruperea unei sarcini de partid.

Scrie un comentariu

top