search
top

Pasărea Phoenix a fost împăiată

Deviza sub care s-a desfăşurat animaţia cu vrăjitoare de la  Romexpo a fost: să se revizuiască PSD, dar să nu se schimbe nimic: Ponta l-a revizuit pe Geoană şi nu se va modifica nimic.

Să vă spun ce nu se va întâmpla de acum înainte în PSD. Ponta, care este produsul unei cârdăşii nepotiste, nu va putea cârti niciodată împotriva clicilor dinastice din celelalte partide. Nu se va putea ridica niciodată împotriva baronilor din partid, deoarece ei l-au ales în locul lui Geoană. Cei care erau de altă părere, îl vor sprijini de acum înainte să nu se clatine. Nu va îndrăzni niciodată să pună  problema modernizării partidului, deoarece cei pe umerii cărora
s-a căţărat sunt zaţul corupţiei la vârf şi au probeme severe cu legea: Năstase, Mitrea, Mazăre, Oprişan. Nu va convinge pe nimeni că iubeşte justiţia, deoarece şi-a ales drept model politic un criminal sadic, pe Che Guevara, care a împuşcat în ceafă fără judecată, peste două sute de civili, arestaţi într-o închisoare din Havana, iar la sugestia lui, TSD a purtat în public portretul lui Guevara pe tricouri.

Sub Ponta, PSD nu va face o opoziţie constructivă, ci cel mult acelaşi circ indigest, lovind celelalte puteri în stat fie împreună cu PNL, fie separat de acesta. La Romexpo, pasărea Phoenix a PSD a fost împăiată pentru a nu se prăbuşi în propria ei cenuşă, după care se va retrage într-o peşteră ferită de ochii lumii, ca să-şi numere şi revizuiască ponta.

Scrie un comentariu

top