search
top

Obtuzitatea parlamentarului român, o trăsătură care-l face să se creadă chiar om de stat

Nu avem doar parlamentari mulţi. Iată, sunt şi culţi. Ba merg chiar şi la cinematograf.

Altfel, Victor Cristea, deputat PSD, n-ar fi declarat în plenul Camerei: „Am fost la filmul «Poziţia copilului» şi încă de la început am vrut să ies din sală. Erau folosite numai expresii triviale, înjurături. Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în film sunt numai obscenităţi, trivialităţi. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român? Noi venim să-i mai dăm artistului bani? Să ne denigreze, să ne facă inculţi?“.

Cristea, om de largă respiraţie culturală, a mai adăugat că „un film, o poveste nu se face cu înjurături la adresa părinţilor din partea propriilor copii“ şi că „nu trebuie premiat ce denigrează poporul român“. Abisal!

Nu premiile internaţionale luate de acest film ori cele pe care le va primi, mă interesează acum. Mult mai important e faptul că, după mai bine de 23 de ani de la moartea lui Ceauşescu, politica sa culturală, mai mult decât dezastruoasă, dă încă roade. Un bun exemplu este îndoctrinatul deputat Victor Cristea – neroziile sale par să n-aibă nici măcar intermitenţe.

În ce priveşte obtuzitatea parlamentarului nostru, sunt nevoit să constat că este o trăsătură distinctivă a multor politicieni de pe malurile Dâmboviţei. Una care-i face să se creadă chiar oameni de stat.

Scrie un comentariu

top