search
top

Fascinaţai totalitarismului. De la Marine Le Pen, sfidată cu sânii goi, la Che Guevara, idolul lupilor tineri din PSD

La Paris, un grup de femei tinere a ieşit cu bustul gol în stradă, după şi-au desenat un steag al UE pe sâni, ale cărui stele iau forma unei zvastici. Ca să nu fie nici un dubiu, sub nas şi-au creionat mustaţa lui Hitler.
Ele protestau împotriva Frontului Naţional, condus de Marine Le Pen, ca şi împotriva pătrunderii acestui partid extremist în Parlamentul European. Adică, împotriva fascismului, copilul monstruos al comunismului. Unii spun că-i viceversa, dar nici că are prea mare importanţă.
Din păcate, extrema dreaptă câştigă din ce în ce mai mult teren în Europa, iar în Ungaria, ca să dau doar un singur exemplu, aproape că este la putere.
Nu ştiu dacă nurii acestor tinere vor transmite lumii vreun mesaj alarmant. Constat însă că asemenea proteste nu scot nici fascismul, nici comunismul din conştiinţa multor semeni de-ai noştri. Mai grav, mulţi dintre ei ne conduc destinele.
Avem iluzia că trăim într-o lume liberă, însă, chiar la adăpostul libertăţii de exprimare, tot mai mulţi îi iau drept idoli pe Hitler ori pe Stalin, ca şi pe urmaşii lor. Este deja o stare de fapt.
În prostia mea, am crezut că atât românii, cât şi toţi cei care au trăit în lagărul comunist, vor învăţa ceva din istorie. Măcar din cea recentă. Aiurea!
De pildă, la noi, după atâţia ani de comunism, pe care lupii tineri ai PSD pretind că-l dezavuează, iată că un Che Guevara este model pentru socialiştii români. Chiar dacă cel din urmă a fost cu adevărat un prunc hidos al stalinismului, primarul Mazăre îi poartă chipul cu sfinţenie pe beretă, iar partidului pare că nici nu-i pasă.
Guevara, duşamnul libertăţii de gândire, unul care a executat sute de oameni, cu un glonţ în ceafă, între zidurile sinistrei închisori La Cabana, crezându-se dumnezeul totalitarsmului roşu, s-a aflat şi-n admiraţia lui Ponta – mai cu seamă atunci când era liderul organizaţiei de tineret a PSD
Nu ştiu ce crede acum Ponta despre omul care, obsedat de revoluţie mondială, dorea, cu orice preţ, să dea foc planetei. Cum habar n-am ce speră  fetele care au ieşit cu nurii dezgoliţi în stradă, la Paris.
Ştiu însă că Guevara, cel de la bereta socialistului Radu Mazare, n-a garantat decât crima şi lupta oarbă de clasa, care au transformat Cuba într-un deşert al disperării. În ce o priveşte pe Marine Le Pen, ea va aduce în PE idologia fascistă care, în urmă cu mai bine de 70 de ani, a dus omenirea în pragul dezastrului.

Scrie un comentariu

top