search
top

O fotografie din istoria presei româneşti, fără exagerare

M-am bucurat enorm atunci când Mihaela Jenei a postat această fotografie pe Facebook, fiindcă nu este vorba despre o simplă imagine de grup, ci despre una care face parte din istoria presei româneşti.
Noi, cei din fotografie, împreuna cu alţi 25-30 de colegi, nu ne aflam în redacţie ca să petrecem cumpăna dintre anii 1992-1993, ci, în primul rând, ca să lucrăm (într-o echipă restrânsă) la ediţia din 1 ianuarie a „Evenimentului zilei‟, tipărit atunci în vreo 700 de mii de exemplare.
Pe scurt, la începutul anilor ’90, internetul nu domina presa scrisă. Aşa că, reporterii plecau pe teren, unde culegeau o ştire ori mai multe. Întorşi în redacţie, în nopate dintre ani – cum e cazul de faţă, schiţau repede articolul, definitivat ulterior, contra cronometru, în camera dactilografelor, după care textele ajungeau în tipografie. Acolo, erau din nou cules, de data asta în plumb topit – un întreg proces tehnologic, foarte complicat, până ce metalul molale se “înrăma” bun pentru tipar. Acum, un asemenea procedeu nu mai există.
În nici două decenii, noile tehnologii au schimbat radical faţa presei scrise, ca şi modul în care se făureşte o gazetă. Atunci, era nevoie de sute de oameni, în trei schimburi, (ziarişti, dactilografe, corectori, tehnoredactori, tipografi, graficieni s.a.m.d.), pentru un ziar. Azi, de doar câţiva. Niciodată, în toată istoria ei, presa scrisă nu a suferit o transformare atât de puternică precum cea din ultimii 20 de ani.
De pildă, dacă azi apare o informaţie importantă, este preluată, aproape instantaneu, de toată mass-media.
La începutul anilor ‘90, majoritatea ştirilor din ziare aparţineau reporterilor de teren, precum cei din fotografie, şi aveau un mare atu: unicitatea. Adică, puteau fi citite doar în publicaţia la care lucrau respectivii.
Mai spun doar că o ediţie tipărit în 700 de mii de exemplare, precum cea a Bulinei Roşii din 1 ianuarie 1993 (în care 90% dintre articole erau scrise pe baza informaţiilor culese în teren), putea fi citită de cel puţin 2 milioane de oameni. Comparativ, multe emisiuni tv de azi nu ajung la asemenea performanţă. De fapt, acesta a fost marea performanţă a presei scrise de acum 20 de ani: o audienţă cum azi nu mai există.
Nu m-a apucat vreo nostalgie. Nici nu regent vremurile trecute, chiar dacă eram mult mai tânăr. Am vrut doar să înţelegeţi de ce spun că această fotografie, aparent banală, face parte din istoria presei româneşti.
De la stânga spre dreapta, sus: Emil Berdeli, Valentin Gheorghe Ionescu, Mihaela Jenei, (nu-mi amites numele celui care urmează – i se vede doar capul), Adina Mutar, Florin Budescu, Roxana Jenei (de asemena, nu mai ştiu cum îl cheamă pe ultimul din dreapta).
Jos: Mircea N. Stoian şi Sorin Ovidiu Bălan

Scrie un comentariu

top