Zilele trecute, la o cafea, am stat îndelung la taclale cu un prieten. Subiectul principal a fost ba tristeţea, ba bucuria pricinuită de călătoriile sale în lumea largă. Adevărul e că are un dar minunat de a povesti.
La un moment dat, am vorbit despre fericirea legată de cunoaşterea la cel mai înalt grad a dorinţelor noastre şi, spre final, am ajuns la concluzia că totul e bine dacă încă ne preocupă problema. Apoi, i-am spus că fericirea ori nefericirea depinde de dispoziţia noastră şi nu de întâmplare. El a fost de acord şi, apropo de cunoaşterea dorinţelor noastre, mi-a dezvăluit o întâmplare, din care redau doar un mic fragment.
În urmă cu mai mulţi ani, spunea el, i-a cumpărat unei femei frumoase, pe care o diviniza, o bijuterie din Place Vendôme, după care au petrecut o săptămână de vis lângă Paris. Atunci s-ar fi simţit fericit. La fel de fericit precum deunăzi, după ce a cumpărat salată de la LIDL, unde, am înţeles, nu era singur, dar nu cu doamna din Place Vendôme.
„Fericirea de-a cumpăra de la LIDL”, conchid eu, în glumă. Cum el n-a mai adăugat nimic, am înţeles că fericirea, aşa cum o vede el, nu este un rai în care doreşte să ajungă, ci modul în care îşi trăieşte viaţa de zi cu zi. E doar o primă concluzie, poate pripită. Fiindcă nu-ş cum dracu’, dar orice naraţiunea se complică brusc atunci când vrei să scrii despre trăiri intense într-un mod simplu.
(16 iulie 2015)
Foto: Place Vendôme