search
top

De ce nu sunt solidar cu Antena 3

După un an şi jumătate de la condamnarea lui Dan Voiculescu în cazul privatizării Institutului de Chimie Alimentară, ANAF a emis ordinul prin care posturile de televiziune ale familiei Voiculescu trebuie să elibereze clădirile din care emit, intrate acum în proprietatea statului. Ordinul a fost emis după ce magistraţii au stabilit că evacuarea este legală.

Aşadar, de ce nu sunt solidar cu Antena 3. Pentru că, încă de la început, respectivul post tv a clamat că se pune doar în slujba publicului, dar, în realitate, n-a urmărit decât interesele politice şi economice ale familiei lui Dan Voiculescu.

Pentru că Antena 3 nu se comportă precum un post tv de ştiri, ci parca-i oficină. Una care difuzează, nici măcar cu abilitate, intrigi şi comploturi.

Pentru că toată campania împotriva lui Traian Băsescu nu are drept scop dezvăluiea abuzurile preşedintelui, ci este menită să demonstreze, în pofida evidenţei, că Dan Voiculescu ar fi fost băgat nevinovat la puşcărie de către (aţi ghicit!) oamenii controversatului Băsescu. Toată lumea ştie deja că, de fapt, este vorba doar despre trâmbiţarea permanentă a nevinovăţiei lui Dan Voiculescu, însă după o perdea de fum. Da, în realitate, subiectul nu e Băsescu, ci “supliciul eroic” al lui Voiculescu, despre care trebuie să fim informaţi non-stop.

Pentru că, la Antena 3, minciună a fost ridicată la rang de instituţie: sunt lungi momente în care fiecare respiraţie este încheiată cu un neadevăr flagrant.

Pentru că, în pofida respectării libertăţii de exprimare, de prea multe ori, moderatorul impune unui invitat punctul său de vedere (ori îi taie microfonul, chiar cu înverşunare), atunci când invitatul are păreri diferite de ale realizatorului tv.

Pentru că Antena 3 a propovăduit ura, iar CNA s-a făcut că nu vede.

Pentru că atunci când un invitat îşi susţine cauza în dezacord cu opinia moderatorului, este dat afară din emisiune.

Pentru că moderatorii talk show-urilor de al Antena 3 au pretenţia ca România să fie condusă după indicaţiile preţioase pe care ei le emit din studiourile de la Băneasa.

Pentru că Antena 3 nu mai este de multă vreme un observator, ci un jucător în viaţa noastră politică.

Pentru că ralizatorii acestui post tv spun aberaţii de genul: dacă Antenele vor fi mutate în alt sediu din cauza unei hotărâri judecătoreşti definitive, se destabilizează România.

Pentru că Antena 3 practică cu “asasinatul mediatic de tip mafiot”, ca să citez un clasic în viaţă.

Pentru că toţi cei care conduc, fie şi din spatele gratiilor, Antena 3, ca şi principalii realizatori de emisiuni, sunt convinşi că agresivitatea înseamnă şi inteligenţă.

Scrie un comentariu

top