search
top

S-a deschis sezonul de vânătoare la dinozauri

PD-L se modernizează. Îşi schimbă statutul, poate şi denumirea, în loc de PD-L o să-şi zică PP, dar orice caz îşi va înlocui sigla. S-a făcut coadă la propunerile care vor să înlocuiască trandafirul: măr, ancoră, barcă, sirenă, nod marinăresc, timonă, busolă, o inimă. PNL şi PSD se pregătesc de congres, PD-L o să-l programeze ceva mai târziu. Înainte de asta cele trei formaţiuni vor să mai revizuiască niţel statutul. Intenţiile afişate de PD-L, PSD şi PSD sună onorabil. Clasa politică pare pregătită să intre într-o nouă etapă. Numai că, semnalul rebrendurii în cazul PD-L, l-a dat unul dintre nou-veniţii în partid, europarlamentarul Cristian Preda. Suportul pe care miza Preda este superfragil: europarlamentarul Monica Macovei şi deputatul Sever Voinescu, ambii fără vârstă politică şi viaţă de partid, motiv pentru care au fost reduşi repede la tăcere de triada Blaga-Videanu-Berceanu. În PNL se ascut cuţitele, iar în PSD, demnitatea lui Geoană este adjudecată violent de Mitrea. Pentru postul de lider PSD s-au mai înscris în cursa alegerilor Cristian Diaconescu, Adrian Năstase, Andrei Alexandru. Candidatura lui Viorel Hrebenciuc este exprimată mai mut ca intenţie. Adevărata miză a congreselor va fi reducerea funcţiilor de conducere în cazul PD-L şi PNL şi adjudecarea preşedinţiei în cel al PSD. Oricât de greu pare de crezut, schimbările au legătură cu alegerile prezidenţiale, rspectiv, cu slaba implicare în alegeri a unor demnitari. În cazul PD-L, sunt vizate posturile de vicepreşedinţi ale lui Romeo Raicu, Cristian Boureanu, Florin Popescu, Marian Hoinaru şi Sandu Gabriel. Păstrarea ca vicepreşedinte a lui Romeo Raicu este un mister de nepătruns. Fost şef al Comisei SIE, Raicu a demisionat din calitate de deputat PD, la data de 22 mai 2007, pe motiv că refuză să rămână “în acest for lipsit de susţinere şi încredere populară”. El nu a mai candidat la alegerile din 2008, păstrându-şi însă funcţia de vicepreşedinte al PD-L, dar pierzând, practic, pârghiile necesare prin care să poată susţine candidatura preşedintelui. În PNL, este vizată puterea lui Ludovic Orban, care riscă să-şi piardă din influenţă, din acelaşi motiv nerostit, al implicării reale în campania prezidenţială a lui Crin Antonescu. În PSD, Hrebenciuc riscă să fie mazilit definitiv, receptând în plin efectul pierderii alegerilor de către Geoană, căruia i-a fost şef de campanie.

Scrie un comentariu

top