search
top

Vocaţia de trădător

De când cu scandalul de la Adevărul Holding, ziariştii au devenit subiecte de presă. Nu sunt de acord cu asta, cum nu sunt de acord cu faptul că, de pildă, gazetarii înţepenesc ore întregi pe ecranele tv doar ca să se umple spaţiul de emisie. Astfel, observatorii devin actori fără talent, iar gazetăria nu are nimic de câştigat.

Mi-a atras însă atenţia un articol de pe blogul lui Roşca Stănescu legat de „limbricii de presă“ de la „Adevărul“. Aşa că nu mă pot abţine, intru şi eu în joc, mai ales că îl cunosc bine de vreo 16 ani.

„Iată-i! (pe limbricii de presă adică – n.m.) Au scos capul. Deodată. Au făcut gaşcă. Contra patronului. L-au lucrat din interior. Acum, când a devenit mai greu, l-au luat în foarfecă. Unii au rămas cârtiţe. Alţii se adună, banditeşte, în ceas de seară, la „Doi Cocoşi” şi uneltesc. Care e miza? Prima ţintă sunt banii. Malaiul. Malaiul cui? Malaiul mogulului mult hulit. Dar ţinta numărul doi? Împlinirea vocaţiei de trădători. De trădători ai celui pentru care au lucrat.”

Cum nu sunt în nici una dintre tabere, scriu detaşat despre „vocaţia de trădător”. Aşadar, chiar Roşca Stănescu a fost cel care a dat primul mare puci în presa românească postdecembristă (’95-96, parcă), trădându-l pe Ion Cristoiu ca să facă „Ultimul Cuvânt”, apoi „Ziua”. Problema nu este că el a fost unul dintre cei care au pus bazele unor publicaţii, ci faptul că, pentru a-şi atinge obiectivul, l-a lovit pe la spate chiar pe omul care tocmai îl scosese din hazna. Adică pe Cristoiu, sigurul „mogul” care-l angajase pe Roşca Stănescu la Evz după ce a fost deconspirat ca destoinic informator al poliţiei politice.

Culmea ipocriziei, înainte de-a se afla toată tărăşenia cu Securitatea, Roşca se erija în monarhist şi luptător anticomunist. Să nu credeţi cumva că a fost şantajat de regim ca să devină informator. Nu. Chiar Roşca şi-a oferit serviciile sinistrei Securităţi, devenind exact „cârtiţa” pe care o înfiera mai  sus.

Şi, pentru că tot suntem la capitolul „Vocaţia de trădător”, amintesc faptul că ziariştii din prima garnitură a ziarului Ziua, cei care i-au spălat trecutul lui Roşca, tocmai pentru că nu aveau dosare pătate, au fost îndepărtaţi de el rând pe rând de la Ziua.  Apoi, la un şpriţ, s-a lăudat victorios auditoriului: „Maurii şi-au făcut datoria, maurii pot muri”.

Pe atunci însă „maurii” nu au făcut „gaşcă” împotriva lui.

3 Responses to “Vocaţia de trădător”

  1. Martor spune:

    Trecutul nu se prescrie. Pacatele lui SRS sunt multe si grele. Bine ca inca mai exista memorie

  2. Wikipedia confuza spune:

    In Wikipedia scrie: “Sorin Roşca Stănescu a recunoscut că a colaborat din 1973 cu Securitatea, sub numele conspirative „Deleanu” si „H15”, dar a afirmat ca a făcut-o in scop antiterorist, dand informatii doar Brigazii Antiteroriste a Securitatii.”

    Gresit! Nu a recunoscut, ci a fost obligat sa recunoasca. Opinia publica a aflat de legatura lui SRS cu Securitatea dupa ce el a fost demascat de catre generalii de securitate enervati ca informatorul nu mai raspunde la anumite comenzi.
    Pe scurt, fostii securisti i-au livrat apropiatului lor Corneliu Vadim Tudor documente din care rezulta ca SRS si un alt ziarist de la Romania libera au fost agentii Securitatii lui Ceausescu, publicate imediat in Romania Mare.
    Doar cand a fost pus in fata dovezilor, SRS a recunoscut. In consecinta, Petre Mihai Bacanu l-a dat afara pe SRS de la Romania libera, dar l-a recuperat Ion Cristoiu (Expres, Evenimentul zilei) care ulterior a declarat public ca regreta faptul ca a spalat un cadavru.

  3. Clarvazatoare spune:

    Dupa ce se intoarce din voiajul de placere, Sorin Rosca Stanescu se va ocupa cu spor de distrugerea gastii potrivnice patronului.

Scrie un comentariu

top