search
top

Traian Băsescu le îndeamnă pe Elena Udrea şi Roberta Anastase să mai mănânce niscai politichie ca să ajungă „grele”

După ce le-a ridicat în slăvi, Traian Băsescu s-a sucit. Aşa că le-a lăsat să cadă, hăt, de sus. În opinia iubitului nostru preşedinte,  Elena Udrea şi Roberta Anastase nu sunt deocamdată „grele” în sfânta politichie – şi nici în sondaje. În consecinţă, e bine ca ele să nu se gândească la niscai funcţii fiindcă „mai au de mâncat politică, sunt în devenire”, după... citeste

Absolvenţii şcolii lui Traian Băsescu vor confunda constructiv unitatea cu umanitatea

Traian Băsescu crede că ştie politică. Altfel nu declara că, după ce i se va sfârşi mandatul, va face o şcoală în care să-i înveţe pe junii politicieni puţintică politichie. În opinia preşedintelui nostru iubit, doar tinereţea este insuficientă, aşa că o să le arate învăţăceilor – însă numai celor care au reuşit într-o meserie – cum să reuşească şi-n politică. Însă... citeste

Costisitorul amor dintre Vanghelie – primarul cu gusturi rafinate – şi deputata Oana Mizil

În timp ce liderul socialiştilor din PE spunea că, în România, costurile crizei au fost aruncate pe umerii săracilor, social-democratul Vanghelie şi social-democrata Oana Niculescu Mizil spărgeau vreo 120.000 de Euro în Alpii Francezi. Şi asta ca să se afle până la Strasbourg că, împotriva vicisitudinilor momentului, şi cei doi politicieni de stânga ştiu să aprecieze icrele negre şi... citeste

Un Vanghelie ejaculat

Marean Vanghelie, omul a cărui soartă a fost  hotărâtă de destin şi a cărui voce se va face auzită oriunde, chiar şi pe sub apă – după cum susţinea -, a mai produs o vorbă abisală. De data asta e legată de ejacularea ca pedeapsă. Nu ştiu a câta perlă-i la şirag, dar, precis, nu-i ultima. „Finis coronat opus”, vorba romanilor. Cu siguranţă Vanghelie o ştia pe de rost,... citeste

Vadim Tudor: Luaţi-i după mine că-i omor!

Şi uite că am trăit şi clipa în care lui Vadim îi iese porumbelul din gura şi recunoaşte, de fapt, că-i un neputincios într-ale politichiei. Şlagărul toamnei la PRM – Tribunul ameninţă că nu vine la putere decât dacă-i adus pe valul unei revoluţii de masele largi. Şi ca jocul său de scenă să fie convingător, scuipă poporul în obraz, să se trezească, fiindcă „problema... citeste
Page 2 of 2«12
top