Băsescu faţă cu speculaţiile pentru care este păcat să-ţi speli urechile

„Mulţi speculează că sunt bolnav, mulţi speculează că sunt alcoolic, mulţi speculează că sunt nu ştiu cum. Sunt speculaţii”, susţine, senin, Traian Băsescu.

Preşedintele n-a avut încotro şi a fost nevoit să ofere explicaţii legate de schimbul de replici avute cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, care, în glumă, dar nu ştim însă cu precizie, parcă se miră că arată „sănătos”. „Păreţi sănătos!” i-a spus Biden lui Băsescu, la Washington.

„N-ar fi prima dată când mă întâlnesc cu un şef de stat, un omolog, şi spre exemplu se aruncă o informaţie din presă.… Citește mai mult

De ce nu-şi dorea Băsescu o vizită în SUA precum a lui Ceauşescu

Am citit şi auzit multe prostii despre ultima vizită a lui Băsescu în SUA. Depinde însă şi de unde priveşti lucrurile. Dacă eşti pro-Băsescu, a fost un succes, dacă nu, un fiasco.

Nu încerc să intru în polemică. Drept să spun, nu mă interesează ce susţin despre acest subiect nici activiştii preşedintelui, nici cei aflaţi de cealaltă parte a baricadei – toţi sunt părtinitori. CLICK AICI CA SA CITESTI MAI DEPARTECitește mai mult

Obama, Băsescu, Justiţia şi demagogia

Obama i-a spus lui Băsescu că vrea ca în România „să se aplice legea, să funcţioneze justiţia”. Păi toţi dorim asta.

Însă, pentru că tot veni vorba, eu, ca un pro-american ce sunt, spun că e bine ca justiţia să funcţioneze în toate cazurile. Chiar şi în cel al lui Christopher R. Vangoethem, puşcaşul american de la ambasada SUA din Bucureşti, care, beat fiind, l-a ucis pe Teo Peter, dar a scăpat basma curată tocmai pentru că duduia Justiţie a fost călcată în picioare şi violată în piaţa publică, moment  în care magistraţii din SUA se făceau că… plouă.… Citește mai mult

Dinescu l-a numit bou pe Băsescu

După ce a spus – cu ceva vreme în urmă – că Emil Boc  este un bou, Mircea Dinescu l-a numit bou şi pe Traian Băsescu. Acest ultim alint s-a auzit aseară, la Realitatea.

Mişto. Iată că totul este permis. Iar dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi, spuneau moraliştii. Eu cred că nu-i chiar aşa, deşi, păcatele mele, nu sunt şi nici nu mă dau moralist.

Însă, apropo de blândul animal: ce-i permis lui Jupiter – se poate citi şi Zeus – nu-i permis unui bou.… Citește mai mult

2015. În căutarea lui Băsescu – banc SF

<a href=”http://insolent.ro/wp-content/uploads/2011/07/trai.jpg”Intr-una din zilele insorite ale lui ianuarie 2015 un batran se apropie de intrarea in Palatul Cotroceni si se adreseaza ofiterului de garda:
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Ofiterul il priveste bland pe batran si ii spune:
– Domnule, Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici.
Batranul ii spune ca e in regula si se indeparteaza incet de intrarea in palat. A doua zi acelasi batran se indreapta catre intrarea in Palatul Cotroceni si se adreseaza ofiterului de garda (acelasi din ziua precedenta):
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.… Citește mai mult