search
top

Cine o «ultragiază» pe Dăncilă este «manelizat, maidanizat, talibanizat, fără cultură»

Premieră tristă: revista QMagazine, condusă de Floriana Jucan, îi aduce Vioricăi Dăncilă imnuri de slavă de-a dreptul groteşti, mai dihai decât cele dedicate lui Nicolae Ceauşescu, înainte de 1989.

Trebuie să înţelegem o dată pentru totdeauna că Dăncilă „nu este nici proastă, nici incultă, nici provincială, nici gafeură”. Ba dimpotrivă, e „un om cu desăvârșit bun simț, neconflictual, opusul isteriei și al limbajului suburban. Un om normal într-o lume anormală”.

Nora Noapte (probabil un pseudonim), autoarea articolului Adevăruri nespuse despre Viorica Dăncilă. Şi trist, şi sincer, dojeneşte o bună parte a populaţiei pentru „maidanizarea României şi polarizarea societăţii româneşti“, pentru că acestea sunt motive ale tratamentului nedrept care i s-ar aplica Vioricăi Dăncilă, „…o muiere venită din țara mârlanilor„.

Iar cei care „ o ultragiază şi o umilesc” pe Dăncilă fac parte dintr-o lume „lumpenizată, manelizată, maidanizată, talibanizată… au o gândire traumatizată de libertate, cu studii de mântuială„.

Tot de la autoarea articolului aflăm de ce a căzut poporul în nevroză, dar şi cum s-a de s-a trezit Dăncilă premier într-un „univers aberant” al românilor, cei care dau dovadă de comportament „colectiv adolescentin”.

Şi ştiţi de ce comite Viorica Dăncilă greşeli impardonabile de exprimare, conform QMagazine? Ei bine, pentru că este nevoită „să citească texte scrise într-o limbă care îi este străină“. Da, ea nu are nicio vină, iar cei care o critică pentru asta ar fi nişte agramaţi.

Dăncilă, care „acceptă regulile «statului spectacol», întru deliciul huliganilor…este premierul-modestie, iar nu premierul-narcisism, premierul-om de rând, iar nu premierul-erou, premierul-echilibru, iar nu premierul-isterie, premierul-feminitate, iar nu premierul-mârlănie. (…) Dăncilă nici nu omagiază, nici nu insultă; doar lucrează. Doamna Dăncilă vrea să lucreze, iar nu să gesticuleze; este activă, iar nu agitată. Ea face parte dintre acei guvernanţi care preferă să lase faptele a vorbi pentru ea“.

Articolul se încheie şi cu o concluzie, care parcă parafrazează tezele de tristă amintire ale lui Ceauşescu: cei care o jignesc pe Dăncilă (o ultragiază şi o umilesc) fac parte dintr-o lume care ar fi lumpenizată „manelizată, maidanizată, talibanizată, au o gândire traumatizată de libertate, cu studii de mântuială, fără cultură, cu bani, dar fără suflet, cu informaţie, dar fără educaţie“. Iar ea, Viorica, „trebuie să meargă mai departe, cu zâmbetul ei derutat, cu pasul apăsat, cu calmul imperturbabil, căci, slavă Domnului, poporul nu se confundă cu maidanul, chiar dacă urletele minorităţii roboţilor maidanezi caută să acopere respiraţia sănătoasă a majorităţii robotitoare“.

Intuiesc motivele pentru care Florian Jucan a publicat un asemenea text – fiecare cu alegerile sale. Ce mă frământă însă este dacă Viorica Dăncilă, bănuită de analfabetism funcţional, chiar va pricepe ce scrie în articol. Oare cine îi va traduce din română în română: intrinsec, forme fără fond, geopolitic, cutumă, histrionic, tribun, coloana a cincea, ultragiere, imperturbabil, grandilocvență. Asta-i întrebarea. Pentru că, aşa cum sugerează chiar autoarea odei, supuşii care ar putea să-i traducă ceea ce nu prea pricepe sunt tocmai oamenii care-i dau să citească „texte scrise într-o limbă care îi este străină“.

Şi, ca în orice operă care se respectă, avem şi „copy paste” (o fotografi cu Dăncilă, imperială, identică cu o imagine din serialul House of Cards, dar şi „minciuni nevinovate”, precum: „Guvernul… a determinat, prin politici adecvate, scăderea prețurilor la alimente„.

Citeşte tot articolul din QMagazine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 Responses to “Cine o «ultragiază» pe Dăncilă este «manelizat, maidanizat, talibanizat, fără cultură»”

  1. MIHAI spune:

    DOAMNA DANCILA ESTE CU ADEVARAT BLONDA ROMANIEI !

  2. Petru Dimofte spune:

    Ce mai, o valoare națională ! Mai ceva decât tezaurul „Cloșca cu pui”. Vorbim aici de lucruri serioase, e vorba de cloșca și de puii PSD !

  3. […] decât Ceauşescu. Din respectiva revistă aflăm că vajnicul nostru premier din Teleorman e „un om de desăvârșit bun simț, neconflictual, opusul isteriei și al limbajului suburban” care a avut însă ghinionul să pice într-un „univers aberant” al românilor cu un […]

Scrie un comentariu

top