Coronascepticul medic Răzvan Constantinescu şi mândria de-a fi catalogat drept un bou

Medicul Răzvan Constantinescu, cel care susţine că presa e cancerul lumii actuale, o concluzie care-l ridică chiar deasupra lui Stalin, pare fericit că un cetăţean l-a catalogat drept un bou. Totodată, Constantinescu, partizan al teoriilor conspiraţioniste legate de noul coronavirus, unul dintre cei care susţine că vaccinul ar fi apă de ploaie şi doctorand în alienare, după cum se va vedea mai jos, are toate şansele să-l întreacă pe un alt medic faimos care a debitat nerozii abisale de-a lungul vremii. Este vorba – aţi ghicit – despre  Nicolae Bacalbaşa. Cel din urmă a urcat încet dar sigur culmile ridicolului vorbindu-ne ani de zile despre tot felul de conjuraţii odioase, urzite însă doar în mintea sa.

…Suntem în sesiune. Ieșisem de la examen și cumpăram pâine de la magazinul meu preferat din cartier. Eram elegant, cu costum negru și cravată roșie. La un moment dat, a năvălit unul în magazin (mă zărise încă de când intrasem), răcnind: ”Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic! Și face campanie împotriva virusului la TV!”…, scrie Constantinescu pe pagina sa de Facebook, parcă mândru că a fost numit bou pentru că nu poartă mască în magazin, deşi e obligatorie. Apoi tot el continuă în spiritul celebrului jurământ a lui Hippocrate: Mă gândeam că-l adun de pe jos dacă-i trăznesc una. Bine că a renunţat la gândul războinic (corect se scrie trăsnesc) fiindcă precis ieşea o mare tărăşenie. Însă mai importată decât agresivitatea autocenzurată a medicului e concluzia sa: Lumea este alienată, iar această alienare nu este întâmplătoare, e una programatică. Ca să vezi conspiraţie globală devoalată – alienarea asta nu vine chiar de nicăieri, e programatică. Aşadar, bărbatul care l-a catalogat drept un bou pe Constantinescu ar fi un alienat înscris într-un program fiindcă l-a sancţionat verbal pe medic pentru că nu poartă mască într-o lume în care, de la începutul pandemiei şi până în prezent, au fost înregistrate 99.275.637 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus la nivel global şi 2.130.099 de decese.

În rest, dacă doctorul Constantinescu susţine că a zâmbit atunci când a fost ridicat la rang de bou pentru că lumea ar fi nebună (în afară de el, fireşte), n-ar fi rău să vadă şi el un medic, deşi cred că nu i-ar folosi la nimic – prostia n-are leac. Mai ales atunci când e monumentală.

2 comentarii la „Coronascepticul medic Răzvan Constantinescu şi mândria de-a fi catalogat drept un bou”

  1. se asteapta cu mare interes pronuntarea Colegiului Medicilor in cazul lui Constantinescu si Cacovean pentru informatiile false pe care le raspandesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.