Dacă m-aş lua după motivarea instanţei care l-a eliberat pe Dragnea, ar trebui să-l compar cu Albă ca Zăpada

Politicieni, puşcărie şi justiţie, ca să nu ne plictisim o clipă. Am citit fragmente din motivarea completului de judecată care tocmai l-a eliberat condiţionat din puşcărie pe Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, şi am avut senzaţia că parcurg un laudatio.

În opinia completului din Giurgiu, Liviu Dragnea și-a format în puşcărie o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de convieţuire socială, aşa că scopul preventiv și educativ al pedepsei sale ar fi fost atins.

Culmea e că însuşi Dragnea, cel care ar fi dobândit o atitudine corectă faţă de valorile sociale, a declarat, chiar în momentul eliberării din penitenciarul Rahova că el a fost condamnat politic, iar România ar fi o dictatură feroce. De unde deduc că ori habar n-are că feroce înseamnă: crud, sângeros, nemilos, sălbatic, violent, ori ipocrizia sa a atins culmi nebănuite în perioada detenţiei. Dragnea nu și-a recunoscut niciodată vinovăția, ba chiar a spus limpede: Mă consider deținut politic, am intrat nevinovat. Însă pentru cele două judecătoare care l-au eliberat, declaraţiile publice ale lui Dragnea (în care el susţine că este deţinut politic şi a fost condamnat pe nedrept) nu contează. Mai mult, mare atenţie!, ele apreciază plenar momentul în care Dragnea a spus instanţei că a dus pedeapsa cu decenţă şi demnitate. Curat martiriu, ar zice şi Caragiale. Mai citesc în motivare că recunoaşterea vinovăției nu este o condiție legală pentru eliberarea condiționată, iar Tribunalul și-a format convingerea că petentul s-a îndreptat și că se poate reintegra în societate. Adică, faptul ca fostul lider PSD şi al Camerei Deputaţilor nu și-a recunoscut infracțiunea pentru care a fost condamnat, nu-i un aspect negativ de natura a împiedica admiterea prezentei contestaţii.

În rest, reciclarea lui Dragnea a început deja, iar toţi cei din preajma lui aşteaptă, ca şi chibiții. Aşteaptă să vadă dacă el are cu cine, dar, mai ales, cu ce sau dacă nu cumva va alege Brazilia.

2 comentarii la „Dacă m-aş lua după motivarea instanţei care l-a eliberat pe Dragnea, ar trebui să-l compar cu Albă ca Zăpada”

  1. I-a aparat onoarea de mare infractor. Curind vine sa ne educe si sa predea morala la antenne si la ghita TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.