search
top

Dragnea, ultima inepţie: Noi, românii, am fi înfricoşaţi şi terorizaţii de Uniunea Europeană

Liviu Dragnea, liderul PSD, se dă drept „un pro-european convins şi un pro-american mult mai convins”, dar, culmea, susţine că, odată cu intrarea noastră în UE, România a revenit la „frică şi teroare”.

Însă terorizatul pare a fi chiar Dragnea – lui îi este din ce în ce mai frică de puşcăria care-l paşte, iar UE nu-i ia partea, ba dimpotrivă, îl acuză că vrea să anihileze statul de drept doar ca să scape de închisoare.

Sunt un european convins şi un proamerican mult mai convins. Noi am vrut să intrăm în Uniunea Europeană pentru o viaţă mai bună, pentru mai multă libertate, nu pentru a ne întoarce la frică şi teroare. Am vrut să intrăm în UE pentru a avea acces la dezvoltare şi a avea un minim respect. Nu cerem mai mult respect decât dăm noi, decât oferim noi. Ne-am purtat şi ne purtăm frumos în continuare…, a declarat Dragnea, la Conferinţa extraordinară a PSD Ialomiţa, conform Mediafax.

Nu doar UE îl terorizează pe Dragnea, ci şi SRI. El afirmă că au existat liste făcute de capii acestui serviciu de informaţii cu numele unor colegi de partid care să fie ”executați”, iar unii membrii ai PSD au fost complici.

Erau liste care se făceau inclusiv cu complicitatea unora de la noi la partid. Liste cu colegi care să fie executați. Liste făcute de capii SRI-ului. (…) Toți cei care au corupt justiția trebuie să plătească, indiferent cum îi cheamă. Și indiferent cine îi susține, de aici sau de afară, a completat Dragnea.

Conspiraţie, conspiraţie, dar să ştim şi noi, însă, ca de obicei, Dragnea nu aduce niciun fel de dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale.

Dacă aduci acuzaţii (fie şi într-un discurs politic) trebuie să îndeplineşti elementara condiţie a lui cine/ ce / unde / când şi cum, fie şi dintr-un minim respect pentru cei cărora li te adresezi.

Însă Dragnea sare peste această regulă, motiv pentru care constat, din nou, că oratoria sa pare a fi doar un complot între vorbire şi acţiune, pentru a înşela înţelegerea, dar, mai ales, pentru a nu compromite minciuna.

2 Responses to “Dragnea, ultima inepţie: Noi, românii, am fi înfricoşaţi şi terorizaţii de Uniunea Europeană”

  1. Catalin spune:

    Se referea strict la sine si la preotul din Tulcea…

  2. Petru Dimofte spune:

    Parca vorbește Nicolas Maduro,disperatul din Venezuela:
    „Sin embargo, aseguró que Estados Unidos (EE.UU.) subestima al pueblo venezolano y advirtió que cada intento de agresión que realice el imperialismo se encontrará con una respuesta contundente de las y los patriotas que amamos y defendemos, con valentía, nuestra Patria.”

Scrie un comentariu

top