După discursul lui Viktor Orban de la Tuşnad care a înfiorat Europa, oficiosul guvernului maghiar cere făţiş autonomia Transilvaniei

Iată că premierul maghiar Viktor Orban reacţionează într-un fel, prin intermediul presei guvernamentale de la Budapesta, faţă de criticile stârnite de discursul său rasist de la Băile Tuşnad. Expozeul, după cum bine ştiţi, a înfiorat şi Europa, fiind catalogat pur rasist chiar de o consilieră a liderului maghiar.

Aşadar, oficiosul guvernamental Magyar Nemzet (Națiunea Maghiară) atacă istoria românilor, dar şi pe Klaus Iohannis – cel care, din poziţia de şef de stat, a criticat disertaţia rasistă a lui Viktor Orban de la Băile Tuşnad – într-un articol intitulat: Cei ce se opun autonomiei transilvănene îl urmează pe Ceauşescu. Pe scurt, actualul preşedinte al României, acuzat de antimaghiarism bolnăvicios, e înfierat de publicaţia maghiară pentru că se opune autonomiei Transilvaniei.  

Sincer, n-am de gând să mă dau ofuscat şi să lansez afirmaţii patriotarde de genul: Iredentiştilor, Transilvania este pământ românesc! Nu-i nimic spectaculos atunci când clamezi evidenţa, ba chiar devii ridicol. Ar fi ca şi cum, mintenaş, m-aş duce în Piaţa Victoriei cu o pancardă pe care scrie: Azi e 4 august 2022.

Însă tare aş vrea, legat de articolul activistului din oficiosul guvernului maghiar, să aud reacţia lui Bogdan Aurescu. Ministrul nostru de Externe tocmai ne-a asigurat că demnitarii unguri i-au promis solemn că discursul lor public nu va mai fi provocator la adresa României.

Păi dacă oficialii de la Budapesta se abţin să mai fluture provocări iredentiste, de ce Magyar Nemzet, publicaţie care reflectă cu sfinţenie punctul de vedere al Guvernului Viktor Orban, bagă băţul printre uluci. Curat murdar, vorba lui Pristanda.

În rest, da: Jo napot kívanok, domnule Aurescu şi abia aştept reacţia. Una inspirată, fireşte.

Citeşte şi:

2 comentarii la „După discursul lui Viktor Orban de la Tuşnad care a înfiorat Europa, oficiosul guvernului maghiar cere făţiş autonomia Transilvaniei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.