Enoriaşii, Ion Cristoiu, „Sfântă tinereţe legionară” şi „jurnaliştii – pompieri”

Nu s-a căscat o gaură în cer după ce măicuţele de la Mănăstirea Petru Vodă i-au cântat stareţului Justin Pârvu, de ziua sa, şi anul acesta, şi-n anii trecuţi, „Sfântă tinereţe legionară”. Însă, credeam eu, Biserica ne va oferi oarece explicaţii, mai ales că-i vorba despre o chestiune cel puţin sensibilă.

Biserica a tăcut mâlc, însă a reacţionat Ion Cristoiu într-un articol intitulat „Imbecilitatea jurnalistului-pompier”.

„Măicuţele  – scria Ion Cristoiu –  s-au gîndit să-i facă bătrînului bolnav un cadou: În chilia spital de la mănăstire i-au cîntat, printre altele, şi «Sfîntă tinereţe legionară». (…)Orice om normal din ţara asta, altfel spus, orice om care nu e de tablă şi, în consecinţă, e înzestrat cu suflet şi înţelegere a vieţii, şi-a dat seama că momentul de la mănăstirea Petru Vodă e unul strict omenesc. Ştiind ce-a fost în tinereţe stareţul Justin Pârvu şi, mai ales, pentru ce a făcut 17 ani de puşcărie, ele au introdus între cîntecele pe post de cadou aniversar şi surpriza numită: «Sfîntă tinereţe legionară!»”.

Ieşirea lui Ion Cristoiu – pentru care eu, sincer, am o mare simpatie – mi-a amintit de un alt episod, legat tot de un aşteptat răspuns al Bisericii. Cu riscul de a mă repeta, am să povestesc pe scurt.

În urmă cu câţiva ani, dezvăluiam în „Gardianul” faptul că mai multe secvenţe dintr-un film porno în care evoluau adepte MISA au fost filmate în două lăcaşuri de cult din Constanţa – unul ortodox, celălalt catolic. Atunci, aşteptam o luare de poziţie a Bisericii. Dar n-a venit nici dintr-o parte, nici din cealaltă. Ulterior, într-o discuţie cu părintele Alexandru Stan, legată tot de secta lui Bivolaru, l-am întrebat pe distinsul teolog de ce n-a reacţionat Biserica în urma episodului de la Constanţa.

Ba a reacţionat, mi-a răspuns părintele. A reacţionat prin enoriaşii săi – dând drept exemplu articolele mele legate de MISA. Astfel, am constatat că părintele Alexandru Stan nu-i doar un mare teolog, ci şi un diplomat înnăscut.

Acum, Ion Cristoiu i-a catalogat drept  imbecili pe „jurnaliştii-pompieri”, care au văzut un pericol în faptul că într-o mănăstire a BOR se cântă „Sfântă tinereţe legionară”. Însă se pune şi o întrebare de 100 de puncte, dacă nu de 1.000.

Biserica o fi reacţionat din nou tot prin enoriaşii ei?  VEZI SI AICI

4 comentarii la „Enoriaşii, Ion Cristoiu, „Sfântă tinereţe legionară” şi „jurnaliştii – pompieri””

  1. I C arată cu orice preţ că este un mare Gica Contra, dar l-a luat apa fară să ştie, iar în curînd dileala va fi maximă. Nu cred că e departe momentul în care o să să îl vedem în curtea Spitalului 9 cîntând Sfîntă tinereţe legionară cu o pălărie de muşchetar pe scăfârlie.

  2. Cristoiu nu este nebun.El este doar liber-schimbist. Te inseli, niciodata nu o sa il asculti cintind in curte la 9. Dar, in cazul in care in societate s-ar remarca cine stie ce curent legionar, il vei vedea pe toate posturile, criticind miscarea legionara de azi si crimele ei de ieri.

  3. ba e comunist, ba e legionar. astept momentul in care o sa ne spuna ca e balerina cu studii la Leningrad.

  4. De care admiratie faci taluta vorbire Don Emilio in cazul imundului pithyc?Metaforic desigur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.