Falsa spovedanie, Rizea, corupţii şi corupătorii sau cum dă Anca Alexandrescu cu pseudo-interviul în gard

Alexandrescu şi Rizea

De o bună bucată de vreme, în România rulează dramoleta Spovedania lui Rizea. În ultima vreme însă, spovedania, de fapt un rechizitoriu cu multă vorbărie şi puţine dovezi, s-a mai înteţit. Chiar şi aşa, nu intenţionam să scriu despre acest subiect. Însă, în mod cu totul surprinzător, a intervenit în poveste chiar preşedintele pro-rus Igor Dodon, care pare a nu fi deloc dispus ca de la Chişinău să se poarte bătălii ale războiului PSD contra PSD, şi, din  acestă perspectivă, chestiunea poate deveni interesantă.  

De-a lungul vremii au rulat multe secvenţe ale respectivei spovedanii care, deocamdată, n-are nici cap, nici coadă. De pildă, în vară, am avut parte de o spovedanie mondenă. Cristian Rizea, fost deputat PSD, condamnat în România pentru corupţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, tirat în Republica Moldova ca să scape de pedeapsă, a susţinut că Dana Budeanu ar fi iubita generalul Adrian Ciocîrlan, adjunct al directorului SRI, care i-ar fi pus frână ca să nu vorbească despre dezvăluirile lui Rizea. Ulterior, Gândul, publicaţie controlată de Radu Budeanu, fostul soţ al Danei Budeanu, încercând parcă să repereze onoarea fostei neveste, îi zugrăveşte un portret de mare infractor lui Rizea, însă unul care, la Chişinău, se bucură de protecţia lui Igor Dodon şi, inclusiv, de a serviciilor secrete ale Moldovei.

Trec doar câteva zile de la publicarea articolului din Gândul şi Rizea se spovedeşte din nou, de data asta nu pe Facebook, ci într-un interviu oferit Ancăi Alexandrescu la Realitatea Plus, în care învinovăţeşte o serie de politicieni, persoane sus-puse, oameni de afaceri. Sub deviza bombastică Resetarea României, fostul deputat arată cu degetul spre foşti sau actuali lideri ai PSD ori apropiaţi ai partidului, iar acuzaţiile sale cad grindină asupra lui Ponta, Maior, Dâncu, Coldea, Ciolacu, Ghiţă, Radu Budeanu, Dăncilă, Oprea, celor care frecventează „insula bogaților”, Ion Cristoiu, Grupului de la Monaco, Hrebenciuc (tatăl şi fiul), Pieleanu dar şi peste multe alte personaje cunoscute mai mult sau mai puţin. Ar fi vorba despre afaceri oneroase, bani, mulţi bani, implicarea unor servicii secrete, şantaj, corupţie, corupţi, corupători, agenţi secreţi ş.a.m.d. Numai că Spovedania lui Rizea pare a fi, înainte de toate, o reglare de conturi cu actori din vechiul ori noul PSD, şi se află, deocamdată, în faza: Ba pe-a mă-tii cu ameninţări.

Nu exclud însă ca Rizea să spună şi multe adevăruri, dar rechizitoriul său lung, numit impropriu spovedanie, arată, în primul rând, frustrare. E supărat foc pentru că ani zile a stat la masă unde s-ar fi împarţit România, după cum spune chiar el, dar nu s-ar fi ales cu mai nimic. Ba chiar a fost trimis şi la puşcărie pentru corupţie, în loc să mănânce cireaşa de pe tort alături de premianţi. Aşa că acum plăteşte poliţe de la Chişinău, clamând că o formă bine organizată de infractori se numeşte mafie, dar una aflată sub stindardul a trei trandafiri. Nimic nou sub soare.

Cert e că în toată această poveste nu doar credibilitatea răzbunătorului Rizea e praf şi pulbere, ci şi a celei în faţa căreia se spovedeşte la Realitatea Plus – Anca Alexandrescu. Fosta specialistă în comunicare a lui Năstase (de două ori condamnat pentru corupţie), sfetnică a lui Victor Ponta pe vremea în care el era pe cai mari, dar şi responsabilă de imaginea lui Sorin Oprescu, şi el cu mari probleme de integritate, îi ridică mingea la fileu lui Rizea cu mişcări de amatoare. Ba chiar îi soarbe vorbele atunci când, de pildă, fugarul îl înfierează pe Ponta, căruia Alexandrescu îi era foarte devotată în trecut. În interviul cu Rizea, Alexandrescu are tema ei. Vrea să inducă ideea că statul paralel, cuvânt de ordine în vechiul PSD, ar fi în toate – în cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare. Însă nu doar că nu reuşeşte să devoaleze paralelul împreună cu Rizea, mult prea preocuapt de duşmăniile personale, dar şi insistă şcolăreşte asupra uite-l nu-e cum se suie într-o poveste cu interlopi şi interlope, care-şi cară pumni unii altora ca pe maidan, majoritatea legaţi de vechiul ori noul PSD. Metamorfozată ad-hoc din consilieră a puternicilor zilei din PSD în realizatoare tv, Alexandrescu îl ascultă atentă pe Rizea vorbind despre cum sugera Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, mutările politice ale lui Dragnea (aflat şi el la puşcărie), iar momentul devine chiar comic. Mai ieri, tocmai Anca Alexandrescu era trimisă de Dragnea la Palatul Victoria, ca om de încredere, cu misiunea s-o supravegheze/spioneze pe Dăncilă fiindcă liderul PSD se teme că va fi trădat şi de cel de-al treilea premier. Nu insist asupra misiunii încredinţate de Dragnea şi executate de Anca Alexandrescu întocmai şi la timp, e de notorietate.  

Însă unde dai şi unde crapă. În toată dramoleta cu personaje alese, primul care a dat dovadă de enervare a fost Igor Dodon, preşedintele pro-rus al Republicii Moldova. El chiar promite extrădarea lui Rizea şi nici nu mă mir. Deocamdată, singurii care ies șifonați din această spovedanie sunt lideri din vechiul ori noul PSD sau apropiaţii acestui partid, iar Dodon pare a nu avea interes ca de la Chişinău să se propage poveşti, adevărate ori nu, legate de PSD contra PSD. E chiar de înţeles. La rigoare, doar în acest partid poate găsi Dodon oarece sprijin, fie el chiar şi în rândul dinozaurilor.

Iniţial s-a spus că Dodon îl protejează pe Rizea. Acum, preşedintele Moldovei ar vrea să vadă dacă nu cumva fostul deputat PSD, devenit mult prea guraliv, a profitat de protecția fostului regim oligarhic de la Chișinău ca să obţină cetăţenia care-l ţine departe de închisoarea din România, aşa că am zâmbit din nou, apropo de regimul oligarhic. Păi da, fiindcă Dodon e preşedinte de vreo patru ani, iar Rizea a obţinut cetăţenia Republicii Moldova în urmă cu doi ani.

În rest, revenind în ţară, Realitatea arată de multe ori ca o dramoletă înfăşurată în umor de carnaval.

2 comentarii la „Falsa spovedanie, Rizea, corupţii şi corupătorii sau cum dă Anca Alexandrescu cu pseudo-interviul în gard”

  1. Suntem ceea ce alegem să fim. Anca Alexandrescu s-a vrut o eminenta cenusie in PSD, dar a esuat lamentabil pentru ca ii lipseste tocmai materia cenusie si nici pilele nu mai sunt ce au fost odata. Rizea era un mafiot combinator sub pulpana PSD, convins ca este de ajuns sa stie niste lucuri ca sa joace acum rolul mafiotului pocait. A gresit flagrant, nici pe el nu il duce mintea. Scopul nu e sa stii, ci sa intelegi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.