Poveste legată de eventuala colaborare a lui Iona Groşan cu poliţia politică nu-i chiar aşa de nouă. Pe de altă parte, are momente ilare pe care nici măcar scriitorul nu le-a imaginat în cărţile sale. Pe la sfârşitul anilor ’90, am scris un comentariu – bazat pe o declaraţie a lui Groşan, publicată de Mihai Pelin în „Cartea Albă a Securităţii/ Istorii literare şi artistice 1969-1989”, Editura Presa Românească, 1996 – în care arătam că ar fi bine ca scriitorul să clarifice relaţiile sale cu Securitatea.
Despre ce era vorba: în primăvara anului 1989, scriitorul Nicolae Breban a trimis din Franţa cinci întrebări destinate lui Ioan Groşan, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Dinescu, Ştefan Agopian, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ileana Mălăncioiu şi Nicolae Manolescu. Răspunsurile urmau să apară într-un articol al revistei pariziene „Le temps modernes”.
Din câte am înţeles de la Ioan Buduca, în urmă cu mai bine de zece ani, Groşan – cel care trebuia să transmită întrebările celorlalţi – l-a denunţat pe Breban, după cum veţi vedea mai jos, fiindcă era convins că Securitatea ştia toată povestea legată de întrebările venite de la Paris şi nu dorea să cadă într-o capcană .
Iată declaraţia, care probabil că acum se află la CNSAS, găsită de Mihai Pelin a în Arhivele Serviciului Român de Informaţii, Fond „D”, dosar nr. 11 159, vol. 5, f.52
Declaraţie
Subsemnatul Groşan Ioan, referent de specialitate în cadrul UAP, am primit în urmă cu două săptămâni o scrisoare din Franţa, de la scriitorul Nicolae Breban, în care mi se solicită să răspund la o anchetă literară privind cultura română, anchetă realizată de revista „Les temps modernes”, care apare la Paris. Totodată, Nicolae Breban mă ruga să înmânez întrebările respective, în număr de cinci, scriitorilor Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Dinescu, Ştefan Agopian, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ileana Mălăncioiu, Ioan Buduca, Nicolae Manolescu. Întrebările sunt următoarele:
1. Din compartimentele culturii vii, româneşti, care credeţi că ar fi cel cu adevărat competitiv în planul culturii europene?
2. Credeţi că e vina noastră că literatura română este prost sau deloc cunoscută (sau „fals” cunoscută) în străinătate, în Occident, şi dacă da, din vina cui? În primul rând a noastră, a creatorilor din ţară, a emigraţiei noastre, care a încercat poate o exagerată politizare a literaturii, sau, pur şi simplu, a Occidentului?
3. Faţă de literaturile socialiste din jurul nostru, literatura noastră a pierdut, cel puţin o dată, ocazia de a se afirma: când credeţi că a fost acel moment? În timpul stalinismului, în august 1968 (şi anii liberalizării), sau azi?
4. Ce legătură credeţi că există între literatură şi politică? Există în România ultimelor decenii creatori de primă mână, şcoală onirică, suprarealistă, „estetizantă”, textualistă etc., care nu conţin un mesaj social-politic direct, explicit; credeţi că într-o ţară din Europa Centrală, comunistă, aceşti creatori, în ciuda nivelului înalt al operei lor, sunt simplu evazionişti?
5. În perioadele de criză (sau, dacă doriţi, de ananghie, de catastrofă), credeţi că un cetăţean oarecare, chiar şi un specialist de înaltă clasă, poate să se „îngroape” în etica propriului său profesionalism? Este aceasta, ca în cazul lui Noica, un semn al supravieţuirii profunde şi universale a culturii noastre, sau doar o fugă, o imaturitate, o absenţă a experienţei şi identităţii civice?
Acestea sunt întrebările pe care, evident, nu le-am transmis, considerând că obiectul lor depăşeşte un cadru strict literar şi cultural, fără a face o bună propagandă culturii noastre în lume.
Mai 1989
Ioan Groşan
După apariţia acestui document în „Cartea Albă a Securităţii”, au existat bănuieli că relaţiile scriitorului cu Securitatea au fost mai mult decât apropiate, însă Ioan Groşan a negat faptul că ar fi colaborat cu poliţia politică. Tot atunci, a circulat informaţia că Securitatea nu ştia nimic despre întrebările venite de la Breban.
Din câte îmi aduc aminte, în articolul pe care l-am scris la sfârşitul anilor ’90 îl îndemnam pe Groşan să recunoască o eventuală colaborare, mai ales că declaraţie din mai 1989 aducea a delaţiune în toată regula, ca să nu-şi pună chiar el sub semnul întrebării cariera jurnalistică. Mă refer la Groşan ca formator de opinie, pentru că, în ce priveşte cărţile sale, cred că pe cititorii nu-i interesează dacă el a colaborat ori nu cu poliţia politică.
Acum, CNSAS îl acuză pe Groşan că a fost informator al Securităţii, recrutat în 1974, şi cere Curţii de Apel să constate calitatea sa de colaborator al poliţiei politice, sub numele de cod RADU GRECEANU.
Nu ştiu ce va hotărî instanţa, dar povestea cu declaraţia în care-l denunţă pe Breban din „Cartea Albă a Securităţii” este cel puţin ilară. Din motive pe care probabil nu le vom cunoaşte niciodată, Groşan informa poliţia politică despre iniţiativa lui Breban. Însă atunci, cel din urmă, era bănuit, mai ales în cercurile emigraţiei române de la Paris, că, sub masca disidentului, face jocurile autorităţilor comuniste de la Bucureşti.
Să critici regimul comunist de la Bucureşti, cum o făcea Breban înainte de 1989, dar să circuli liber din şi înspre România, era chiar un paradox în vremurile acelea. Breban, fost membru supleant al Comitetului Central al PCR, ales la Congresul al X-lea, a fost suspectat în primul rând de scriitorii din exil de colaborare cu regimul lui Ceauşescu – aşa că încercarea sa de a-i organiza într-o uniune s-a lovit de mari suspiciuni. Nu există însă vreo dovadă că el a jucat dublu.
Însă, de multe ori m-am întrebat dacă declaraţia pe care a dat-o Groşan, în mai 1989, nu i-a iritat pe capii Securităţii.
Şi acum, culmea ironiei. Conform CNSAS, în 1974, Ioan Groşan l-ar fi turnat la securitate pe Ovidiu Maghiaru fiindcă făcea comentarii duşmănoase la adresa regimului comunist în faţa studenţilor. Cine-i Maghiaru? Păi un profesor care şi-a clădit cariera universitară şi pe faptul că a fost membru al Partidului Comunist încă pe vremea când acesta se afla în ilegalitate. Aşadar, din câte ştim până acum, Groşan a dat declaraţii şi note informative la Securitate despre nişte oameni foarte apropiaţi regimului comunist într-o anumită perioadă a vieţii lor, iar cu Breban este prieten şi în prezent. Apoi, după 20 de ani de la căderea lui Ceauşescu, toată tărăşenia i-a explodat în faţă. Ăsta da ghinion!
Dacă Groşan, doar un particular, care poate fi găsit uneori la cafeneaua scriitorilor, va fi catalogat drept informator al poliţiei politice, CNSAS va mai repurta o victorie tristă. Foarte tristă chiar, pentru că, în continuare, cei care i-au recrutat pe virtualii informatori, precum şi activiştii de partid, cei care aprobau racolarile, ca şi mulţi dintre criminalii cu sânge rece din vechiele structuri ale Securităţii, sunt bine-mersi. Unii cu pensii uriaşe – că tot a fost iureş zilele astea în legătură cu pensiile militare.
Fiecare vede povestea din propriul sau unghi de vedere. Din pacate, Groşan iese prost, dar numai din vina lui.
Era bine sa vorbeasca pe cind era la Catavencu si a fost intrebat de relatia sa cu Securitatea. Acum el poate sa spuna orice doreste. E tirziu/ Punct/
…in situatia asta penibila. Si altii, la care nici nu te asteptai, au fost „sifonari” penibili la Secu! Eh, ei au recunoscut partial (vezi Cornel IVANCIUC). A fost „exclus” de la Catavencu in 2006 pe motiv de colaborare NEDECLARATA (sau declarata partial), trece pe la defunctul Gardianul o perioada…dupa care, iata-l din nou la Catavencu. Haios, nu?
🙂
Afara e o criza (economica) de crapa pietrele…Cea mai profunda criza in care colcaie Romania este insa CRIZA MORALA. Asa cum s-au derulat lucrurile in acesti 21 de ani…aceasta criza morala pare fara rezolvare!
Destul de trist…
Oameni buni, Grosan este la Catavencu. S-a intors acum aproape un an, dupa fuga kamikajilor. El e „ars amatoria”:
http://morar.catavencu.ro/2010/03/22/ars-amatoria-si-ion-grosan-revin-la-academia-catavencu/
Tot atunci a fost reprimit si turnatorul Ivanciuc:
http://morar.catavencu.ro/2010/03/14/am-primit-de-la-cornel-ivanciuc/
Faptul ca mai multi scriitori i-au sarit in aparare, cu generozitate regala, il umileste si mai mult.
@Pacate, Pacate, Pacate
Cum ar fi Doru BUSCU de ex…
http://catavencu.ro/nelutu-39027
Marii moralisti ai patriei au iesit sa blagosloveasca pulimea cu deontologiile lor de rahat! Nici sa vomiti nu poti la asemenea articole de spalat dinozauri sifonari la Secu!
Deh…Asa caractere, asa tara, asa situatie!
Buscu uita sa spuna unde lucreaza in prezent „Nelutu”. Pare ca ii ia apararea unui vechi prieten, nu unui actual angajat. Cred ca nici Buscu asta nu e prea cusher.
O,ţară tristă,plină de humor!
Domne, la Grosan nu m-as fi asteptat. Desi, retroactiv, se cam leaga.
Prin ’90-’91, cine-i lua interviu lui… Patriciu, cu un titlu hilar, ceva gen „am fost securist ?”.
Pe un ton mai mult decat amical, cei 2 au batut campii intr-o veselie.
Intrebare pentru domnul Berdeli: De ce si in ce imprejurari ati plecat de la Catavencu ?
Cazul George Vulturescu
Viorel Rogoz a zis:
Un cuplu de securisti pe care C.N.S.A.S-ul nu mi l-a deconspirat prompt. Se numesc George Vulturescu (in acte Gheorghe Pop-Silaghi) si Claudia Vulturescu (colonela de Securitate). A cerut si Uniunea Scriitorilor, oficial, sa se comunice care este identitatea delatorului “S3”. L-am descoperit cu oroare in Dosarul de Urmarire Informativa, criptat ‘Poetul”, deschis de Securitate poetului Radu Ulmeanu. Prieteni ai turnatorului , pe care l-am idenificat ca sursa “S3’-(Vulturescu!), mi-au cerut să justific afirmațiile în legătură cu activitatea securistică a familiei Vulturescu. Aduc câteva detalii (nu toate!), reproducând dialogul cu Radu Cenan, pe care l-am purtat pe blogul unui distins intelectual, Liviu Ioan Stoiciu.
Radu Cenan
aprilie 23rd, 2011 at 12:35
Am citit şi eu dezvălurile din “Acolada”, referitoare la sotia lui Vulturescu. Femeia e insa mai respectabilă decât liota de turnători devoalată recent, iar Vulturescu e chiar un poet autentic, un excelent director de revistă şi un om de onoare. Să nu exagerăm, domnilor!
Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 14:09
Claudia Vulturescu a lucrat la Departamentul “S”(sef col.Mircea Irimia, cu indicativul “S1″) unde i-au facut de petrecanie profesorului Ioan Ternaru (dupa o suita de anchete, intr-o zi, l-au ridicat pe OM de acasa si l-au dus…E dus si azi…Era in 1984. De l-ar fi lasat printre cei vii, avea timp suficient sa se intoarca. Doar ca DRUMUL SPRE UNITATEA DOAMNEI VULTURESCU A FOST UNUL FĂR’ DE INTOARCERE. Onorabilă doamnă, doamna asta Vulturescu, nu-i asa , Radu Cenan?)
Deci, doamna Vulturescu a avut, in indicativ un « S ». Iar, in dosarul lui Radu Ulmeanu, apare ca turnator « S3 ». Acesta a fost utilizat cu aprobarea sefului Securitatii. Ori, se stie, membrii familiilor de securist erau folositi doar cu aprobarea comandantului. Aici, e dator George Vulturescu sa faca lumina. Ar putea si el sa-si puna cenusa in cap si sa spuna, ca altii, ca asa au fost vremurile. Prietenii, oricum, l-au iertat. Din moment ce fac interventii sa nu-i mai pun numele in « Acolada ».
• Radu Cenan
aprilie 26th, 2011 at 14:47
Cat i-am cunoscut eu, familia Vulturescu e una onorabila. Ca om de cultura G. Vulturescu e un poet stralucit, care tine in viata o publicatie excelenta, Poesis. Ca e sapat pe plan local de tot soiul de invidiosi, asta nu e decat ceva traditional spiritului mioritic. Domnul Rogoz ca oenolog si folckorist ar trebui sa stie mai bine povestea cu cei trei pacurarei.
• Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 20:24
O stiu si cu cei doi Vulturei…Mie cel mai mult imi place poetul cand tine discursuri publice…”Asa deci”…”nu-i asa?” …”asa “…Discutăm altundeva. Eu sunt unul dintre cei care l-au sustinut pe fostul culturnic-metodist, in ’90, la atestarea pe post, cand fostul meu coleg Corneliu Balla a pus problema eliminarii sotului de Securistă din Sistem (“Sistemul Culturii!”). “Poesisul” a fost argumentul forte pe care l-am adus atunci. Numai ca, intre timp, am descoperit dosarele de la CNSAS, CEALALTA FATA A FAMILIEI PE CARE Dv. O CONSIDERATI “una onorabila”. Am descoperit ca, in Institutia ONORABILEI DOAMNE VULTURESCU , profesorul osan, autor de scrisori impotriva lui Ceausescu, pe nume Ternaru, a fost adus la Biroul “S”, (“onorabilul” loc de munca al aceleiasi doamne), intr-o noapte a anului 1984, cu ajutorul patriotilor de acolo, și incă nu s-a intors la copii si la nevasta. S-o fi inaltat la Ceruri…Pentru astfel de fapte minunate, propun ca onorabilei doamne sa i se ridice o statuie.. Iti sugerez sa initiezi in acest sens o colecta publica..Mai sunt oameni ca dumneata care vor fi onorati s-o transpuna, pe admirabila ofitera, in bronz, marmura sau granit… Iti mai recomand, asta numai dumitale care esti un admirator al poetului, sa citesti Acolada nr. 4 / 2011 (vezi. pag.20-21 : “George Vulturescu-un voluptuos al penisului captiv”.Vei vedea cât de Sus poate coborî un mic geniu care, vorba dumitale, “strălucește” în literatură..Cred ca Manolescu nu mai doarme noptile de necaz că a omis să-i dedice un capitol în a sa “Istorie…”.) P.S.- Cu invidia n-am niciun fel de raporturi. Am plecat la Baia-Mare in clipa cand au venit la cârmă tot felul de fesenisti, peremistiti, peuneristi. In ciuda faptului ca m-au inaintat in inaltul grad de director peste întreaga “Cultură”( fara sa-mi ceara consimtamantul!). Am lasat onorabila functie fostilor activisti…Desi, sub ministeriatul Plesu-Andor, initiasem cateva proiecte… De anvergură…
Viorel Rogoz
Un P.S- in « Acolada », nr. 5 / 2011, referitor la apararea cuplului Vulturescu : Un oarecare LASZLO ALEXANDRU, ale cărui conferinte ştiintifice (vezi festivalul ≪FIRE DE TORT!≫) sunt foarte apreciate de minerii din Rodna (după cum am aflat in timp ce derulam o anchetă etnologică de teren), intervine, pe internet, cu o filipică ambiguă, dar care se vrea o caldă strangere de mană, duioasă imbărbătare adusă Familiei Vulturescu, aflată in grea suferintă, după ce partea bărbătească a insolitului melanj mitoman şi-a adjudecat titlul de Pinocchio – prin inventarea unui dezonorant penis captiv cu a cărui demantelare, in ultima vreme, poetul născut pe aliniamentul mitic Nord-Vest —> Nord-Est (secondat de securista lui colonelă) s-a afirmat. Iată-l pe vanătorul de sconcşi, amirosind pestilentele desfundate, in editie princeps, de revista „POESIS”: ≪P.S. Nu lipsesc miasmele de latrină din această revistă impodobită ca pomul de Crăciun.
Un oarecare Viorel Rogoz işi intitulează „dezvăluirile” despre un poet concitadin şi sotia acestuia: George Vulturescu – un voluptuos al penisului captiv (p. 20-21). Cine zice – aşa să i se-arate!≫ (vedeti, dacă mai apucati şi dacă vă descurcati, revista crepusculară „Tribuna”, in editie populară online!). E de mirare că a-vidul de publicitate Laszlo işi incheie maledictia cu o anatemă prevestitoare: „Cine zice – aşa să i se-arate!” Păi, George Vulturescu zice, intr-un „J’ACCUSE!” furibund in urma căruia a ieşit cu revista pătată. Şi nici obrazul, atat cat mai are, nu mai exprimă o figură intrutotul imaculată… Aşteptăm siderati deconspirarea de către C.N.S.A.S. a sursei S3 din D.U.I.«POETUL», o bubă malignizată, pritocită de Institutia Răufamată a securistei-sotii, unui fioros duşman al Poporului:Radu Ulmeanu
Răspunde · Îmi place · Urmăreşte postarea · acum 14 ore
Marcel Papuci
In tara asta, turnatorii sunt „cetateni de onoare”.
Doi turnatori sunt propusi sa li se acorde titlul de “om al anului 2012″. Unul, Rudolf Fatyol, este directorul Filarmonicii din Satu-Mare si a turnat de a stins. Al doilea , George Vulturescu, este in lucru la C.N.S.A.S. ca turnator sub numele de cod “S3″ si, scrie presa, a turnat cu aprobare speciala deoarece sotia i-a fost colonel de securitate la Baia Mare. Turna sistematic un poet din Maramures care semneaza Radu Ulmeanu.