Liviu Pleşoianu se întoarce cu un discurs de flecar inept. Propaganda rusă îi dă onorul

Noroc cu propaganda rusă. Altfel, nu aflam că s-a întors printre noi suveranisul Liviu Pleşoianu. De unde, nu ştiu exact, fiindcă n-a spus, dar, din câte am înţeles, de prin oarece silenzio stampa impusă de o meditaţie aproape transcendentală asupra politichiei pesediste.

Cert e că nici nu s-a apucat deputatul PSD Pleşoianu să înceapă discursul său de întoarcere către adepţi (pe pagina sa de Facebook) că Sputnik, agenţia de presă a Moscovei, a şi titrat: După o lungă absență, Liviu Pleșoianu revine – spune TOT, ”așa cum nu s-a mai spus”.

Nu, nu vă faceşi iluzii. Perorând mai bine de doua ore, suveranistul a spus, ca de obicei, nimic. Sau, dacă vreţi, a lehăit fleacuri inepte.

Însă, dacă tot mi-am pierdut timpul, am reţinut, spre sfârşitul poliloghiei sale lungi şi stupide, un concep pe care guru Pleşoianu îl îndreaptă către adepţii săi: Suntem (noi, românii – n.m.) într-o întârziere nepermisa a propriului destin… Această ezoterică propoziţie îmi arată cât de captivantă poate fi e prostia, dar nu încerc să râd de Pleşoianu pentru că o să-şi închipuie că are umor.

Însă, în mărinimia mea, până la următorul său discurs, pe care îl bănuiesc tot abisal, o să încerc, de pildă, să înţeleg cum e să fim într-o întârziere nepermisă a propriei ursite. Iar asta doar pentru că inepţiile lui Pleşoianu au devenit aproape fascinante, iar el, iată, se tot fuduleşte cu ele.

3 comentarii la „Liviu Pleşoianu se întoarce cu un discurs de flecar inept. Propaganda rusă îi dă onorul”

  1. Plesoianu, taca-ti fleanca, locul tau, la Ciocarleanca. Mergi acolo si vorbeste cu peretii, baga in ziduri logoree pana ce crapa.

  2. Baietul asta, un narcisist indragostit de idila cu propria prostie, una cu adevarat crasa

  3. pressone.ro: Pleșoianu nu aduce argumente pentru aproape niciuna dintre afirmațiile sale − nici când se plânge de conspirații globale împotriva României, nici când propune scenarii fantasmagorice pentru viitor. România este o colonie, cum afirma des Pleşoianu − principalul slogan al propagandei ruse în România.
    Mostra de Balaceanca din cartea lui Plesoainu: În societate, radicalii liberi sunt acele persoane care, victime ale unui ADHD sociopat cu care s-au născut sau pe care au fost ajutate să îl dobândească, nu au astâmpăr până nu își fac prozeliți și până când nu termină de distrus până și ultima valoare socială pozitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.