search
top

Misterul care învăluie lipsa lui Dragnea de la ceremonia preluării preşedinţiei Consiliului UE şi ridicolul în care a căzut Codrin Ştefănescu

Unde este Liviu Dragnea, liderul PSD, – chiar în momentul în care guvernul pe care-l conduce, de fapt, se pregăteşte pentru ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, de la Ateneul Român? Codrin Ştefănescu tocmai ne spunea că Dragnea se află în ţară.

Apare ori nu Dragnea la ceremonie? Se pare că nu, devreme ce Florin Iordache, cel care a preluat atribuţiile lui Dragnea la Camera Deputaţilor a spus: „Din câte știu, (Liviu Dragnea – n.m.) nu este în țară. Totuşi, Dragnea ar urma să revină la București, unde are programate întâlniri cu liderii europeni prezenți în România cu ocazia preluării președinției UE. Aşa că rămâne de văzut dacă el îi va sfida până la capăt pe liderii europeni, care, la rândul lor, oricum nu par dornici să-l bage în seamă.

La respectivul eveniment de la Ateneul Român, Parlamentul României va fi reprezentat de Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, și Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților.

Dragnea ar fi plecat din țară, însoțit de partenera sa, Irina Tănase, încă din 2 ianuarie, în jurul orei 20.00, şi şi-ar fi luat zborul de pe terminalul deținut de Țiriac Air cu un avion particular închiriat de la o companie sârbească, conform G4Media.

În afară de Irina Tănase, în avion s-ar mai fi aflat și de încă o persoană. Ruta: București-Sofia-Verona. Nu e clar de ce aeronava a făcut escală la Sofia și nu se ştie cine plătește costurile deplasări ori dacă Verona a fost ultima destinație sau, de acolo, avionul a plecat în altă parte.

Deunăzi, presa apropiată PSD arăta că, după Anul Nou, Dragnea pleacă cu iubita în Maldive, destinaţie de vacanţă a miliardarilor lumii, acolo unde a mai fost şi anul trecut.

La 3 ianuarie, Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, n-a ratat ocazia să se umple din nou de ridicol şi a spus, la B1TV, aşadar la o zi după ce Dragnea ar fi părăsit România, că liderul PSD nu a plecat din țară și că nici ”nu va pleca din țară, în mod sigur”. Nu va pleca, după cum spunea Codrin Ştefănescu, dar iată, surpriză, a plecat cu un avion particular.

Tot atunci, Ştefănescu susţinea că Irina Tănase va deveni ”cât de curând” soția lui Liviu Dragnea şi a ţinut să precizeze că liderul PSD nu a plecat și nu va pleca în insulele Maldive.

One Response to “Misterul care învăluie lipsa lui Dragnea de la ceremonia preluării preşedinţiei Consiliului UE şi ridicolul în care a căzut Codrin Ştefănescu”

  1. elena bobe spune:

    CE ATATA MISTER ? NU ARE VOIE OMUL SA SE …REINSOARE DACA INIMA I-O POFTESHTE SHI BUZUNARUL PLATESHTE VOIAJURI DE VIS PT TANARA MIRESA?

Scrie un comentariu

top