Trecerea madamei Şoşoacă prin Botoşani de ziua lui Eminescu a dat naştere unei text satiric remarcabil. Autorul este Bogdan Caranfilof, un profesor cu un autentic talent literar, iar satira o găsiţi pe pagina sa de Facebook şi chiar vă sfătuiesc să n-o rataţi.
Altfel nu veţi afla, de pildă, că Şoşoacă a dezvăluit ceea ce nu dorește nimeni să aflăm: Mihai Eminescu a fost ucis de Casa Regală, cu complicitatea lui Titu Maiorescu, în pofida faptului că Scooby Doo nu a fost menționat în discursul ei, ori că senatoarea atomică a recitat varianta necenzurată a Doinei cu atâta forță încât candelabrul de câteva tone al sălii se mișca precum un leagăn scăpat de sub control.
Mă uitam absorbit la domnia sa (susținea Caranfilof – n.m.) și mă gândeam intrigat: cum poate vorbi atât de mult fără să i se facă foame? Apoi, arată profesorul, a urmat apogeul. Oamenii din sală au început să strige la unison: «Diana, te iubim», «Diana, te iubim». O iubim, o iubim, dar nu putem să o cuprindem.
Chiar aşa e. Nimeni n-o poate cuprinde. Păi da, pentru că nemărginirea madamei Şoşoacă nu va încăpea niciodată în mintea cuiva de vreme ce, mai nou, pare din ce în ce mai convinsă că se poate trage de brăcinar chiar şi cu neţărmuritul.
Citeşte şi:
Un comentariu la „Necuprinsa madam Şoşoacă s-ar putea trage de brăcinar chiar şi cu infinitul”