Renate Weber îi demoniza pe cei care luptau cu pandemia; Franţa le dă onorul de ziua naţională

Vive la différence! De ziua ei (14 iulie), Franţa a dat onorul militarilor şi civililor mobilizaţi în timpul crizei sanitare fără precedent. La noi, Renate Weber, Avocatul Poporului, a demonizat personalul medical, aflat în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, căruia îi transmitea că poate fi suspect de tortură.

Ieri, de ziua naţională, preşedintele Emmanuel Macron a ţinut să mulţumească militarilor implicaţi în lupta împotriva coronavirusului.

În mod deosebit, Macron a adus un omagiu personalului medical, celor care au lucrat în timpul izolării, atunci când majoritatea francezilor era în casă, dar şi angajaţilor care au făcut ca magazinele să funcţioneze, distribuitorilor, fermierilor, agricultorilor, profesorilor, poliţiştilor, jandarmilor – tuturor care au pus umărul ca în Franţa viaţa să meargă înainte.

În România, unde o avem pe Renate Weber Avocatul Poporului, e pe dos. Respectiva insituţie a ajuns să suspecteze aplicarea unor metode de tortură asupra pacienţilor bolnavi de coronavirus. Asta după ce Renate Weber a avut iniţiativa, de-a dreptul halucinantă, să trimită spitalelor o înştiinţare potrivit căreia sunt monitorizate prin mandatul de mecanism național de prevenție a torturii (… împotriva torturii, a pedepselor şi tratamentelor inumane şi degradante) Mai mult, Renate Weber ar fi dorit ca medicii din spitalele care tratează pacienții bolnavi de de coronavirus să demonstreze (te doare mintea!) că respectivele unităţi sunt de îngrijire, nu de detenție, unde ar avea loc acte de tortură.

Restul e tăcere.

3 comentarii la „Renate Weber îi demoniza pe cei care luptau cu pandemia; Franţa le dă onorul de ziua naţională”

  1. C T Popescu – declaratie la Digi in data de 12 iunie: Dacă eu îi scriu pe frontispiciul instituției Avocatului Poporului, ca societate civilă, că doamna Weber /este monitorizată pentru relații cu serviciile secrete ale lui Putin/?. Nu o spun că e așa. /E monitorizată, domne/. N-am spus că este. Nici dânsa nu a spus că se face tortură în spital, dar e /monitorizat/. Așa, o monitorizez și eu pe ea. Dar eu s-ar putea să am și niște argumente, spre deosebire de dânsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.