search
top

Toader vrea să-i arate lui Dragnea că-i încă util şi o pârăște pe Kovesi în Financial Times

Tudorel Toader, ministrul Justiției, vrea să arate că este încă util guvernului condus de Liviu Dragnea.

Drept dovadă, Toader a trimis o scrisoare publicaţiei Financial Times, în care arată că Laura Codruța Kovesi nu ar trebui numită șef al noului Parchet European. Apoi, aflăm de la Toader, că ar fi vorba despre o scrisoare trimisă nu în numele său, ci al Guvernului.

Nu ştiu cât îi va face pe plac lui Dragnea scrisoare, despre care am aflat iniţial că a fost trimisă de Toader, un fel de pâră şcolorească, venita la o săptămână după ce Financial Times, una dintre cele mai influente publicaţii la nivel mondial, îşi exprima susţinerea faţă de numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. În opinia Financial Times, dacă românca va fi numită procuror european, Uniunea Europeană are şansa să transforme declaraţiile pro-justiţie în fapte.

Reproduc doar un pasaj din scrisoare lui Toader, care s-ar putea să aibă efect de bumerang. Spun asta şi pentru că este fără preccedent ca un procuror român să fie atac în presa internaţională de către ministrul Justiţiei.

Doamna Kovesi nu a fost revocată pentru că DNA ancheta politicieni corupți, ci pentru că DNA a încălcat legea, o spune CCR, scrie Tudorel Toader în Financial Time, iar această afirmaţie poate stârni chiar hohote de râs, atât la nivelul conducerii europene, cât şi în mass-media internaţională.

Este de notorietate faptul că fosta şefă a DNA a fost îndepărtată de actuala păutere de la Bucureşti tocmai pentru că ancheta politicieni, iar unul dintre aceştia a fost chiar Liviu Dragnea, liderul PSD, cel care are deja doua condamnări, dintre care una definitivă.

Recenta audierea lui Kovesi din comisiile Parlamentului european a mai arătat un fapt: eurodeputaţii ştiu cu lux de amănunte că, pentru Guvernul PSD-ALDE, lupta anticorupţie este exact cum zicea Dragnea într-un interviu: «bullshit».

Şi presa internaţională ştie cu precizie ce a făcut Kovesi. De pildă, Corriere della Sera scria că ea este venerată de opinia publică din România, dar urâtă de clasa politică, care face lobby pentru a o opri pe fosta șefă DNA să devină primul procuror-șef european. Aceaşi părere este împărtăşită de publicaţi şi agenţii de presă importante din europa ori din SUA.

UPDATE: Ulterior, Toader, a declarat, conform pentru HotNews, că scrisoarea transmisă publicației Financial Times, în care arată că Laura Codruța Kovesi nu ar trebui numită în funcția de procuror european, e trimisă în numele Guvernului.

Atunci când Toader spune lumii întregi că Laura Codruţa Kovesi nu a fost revocată pentru că investiga politicieni suspecţi de corupţie, e ca şi când ar zicea că România nu se învecinează cu Ungaria ori cu şi Bulgaria şi nici n-are ieşire la Marea Neagră.

Scrisoare lui Toader către Financial Times vine în condițiile în care astăzi, la Bruxelles, se va stabili echipa de negociere pentru desemnarea viitorului procuror-șef european – funcţie pentru care candidează şi Kovesi. Tot astăzi, Kovesi a fost chemată la audieri la secția de anchetare a magistraților în dosarul în care este urmărită penal după un denunț al lui Sebastian Ghiță, fugit în Serbia.

UPDATE: Parlamentul European o nominalizează pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, potrivit unui comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori.

One Response to “Toader vrea să-i arate lui Dragnea că-i încă util şi o pârăște pe Kovesi în Financial Times”

  1. […] Toader vrea să-i arate lui Dragnea că-i încă util şi o pârăște pe Kovesi în Financial Times […]

Scrie un comentariu

top