Dincolo de nicăieri: Budeanu susține că Firea ar fi Podul Ciurel. Adică, cel mai inutil viraj la stânga din istorie

Firea e Podul Ciurel, restu’ e Nicușor, susținea Dana Budeanu în cadrul unui potpuriu de osanale revărsate pe Facebook la adresa fostei primărițe, semn că, iată, campania electorală se apropie. Bine că Firea nu-i încă Arcul de Triumf, dar mai e timp.

Încununarea Gabrielei Firea cu ditamai Pasajul Ciurel – o controversată infrastructură din București, nici pe departe vreo realizare, ba dimpotrivă -, doar o altă gafă prosperă a influnțărei atomice. Niciun politician nu-și dorește fie Podul Ciurel. Pasajul exorbitant de scump (cam 55 de milioane de euro), dar total nefolositor, a rămas în continuare drumul spre niciunde. A doua mare infrastructură din Capitală e în continuare catalogată de bucureșteni, dar nu numai, drept coșmarul rațiunii. I se mai spune și cel mai scump și inutil viraj la stânga din istorie ori podul care nu duce nicăieri. Chestiuea-i de notorietate, nu insist.

Cred că, o dată cu trecerea anilor, Ciurelul va deveni, în cel mai bun caz, un monument cu rol pur decorativ. Unul făcut ca să ne îndreptăm spre niciunde, dar inaugurat de Firea, așa că nu-i exclus ca structura de beton să atragă excentricii. Parapante, bungee jumping și cam atât.

Deocamdată însă, pasajul cu pricina este doar un nimic în exces pe frontispiciul căruia Dana Budeanu a scris cu vopsea roșie: Firea.

Citește și:

Un comentariu la „Dincolo de nicăieri: Budeanu susține că Firea ar fi Podul Ciurel. Adică, cel mai inutil viraj la stânga din istorie”

Comentariile sunt închise.