Părerologiile lui Cristoiu, un complot permanent împotriva adevărului

Cu trei zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, Ion Cristoiu perora – nu va avea loc nicio invazie, catalogându-i drept isterici pe ziariștii care afirmau că invazia este iminentă. Tot atunci el zicea că, de fapt, ținta lui Putin ar fi Belarus. O imbecilitate cât Casa Poporului.

Apoi, la un an de la invazie, Cristoiu spunea într-o emisiune a lui Marius Tucă: în cazul în care Ucraina înfrânge Rusia, o să ne ia dracu pe toți! Era tot un narativ emanat de la Moscova.… Citește mai mult

Putinismul lui Cristoiu atingea deunăzi un maxim istoric

Servilismul lui Ion Cristoiu faţă de Vladimir Putin atingea deunăzi un maxim istoric. Pe scurt, ziaristul nostru atomic şi-a însuşit din nou, întocmai şi la timp, fără să clipească, dar cu neţărmurită mândrie proletară, tezele liderului rus. De data asta, cele legate de atentatul de la Moscova. În consecinţă, Cristoiu recomandă enoriaşilor să citească ca pe Sfânta Scriptură discursul lui Putin de după atentat, care are drept principal obiectiv demonizarea Ucrainei. Musai trebuie să aflăm că, de fapt, Kievul şi Occidentul sunt amestecaţi în masacrul de la sala de concerte Crocus City Hall din Moscova.… Citește mai mult

Cozmin Guşă preamăreşte ipocrizia lui Putin sau demonii nu mai cumpăra de multă vreme suflete

Chiar dacă de un an şi nouă luni Vladimir Putin răspândeşte moarte şi distrugere în Ucraina, Cozmin Gușă îl desemnează omul zilei la postul de radio pe care-l controlează. Putin, zice Guşă într-o emisiune, ar fi creștinul care cere pacea în conflictul dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas.

Nu cred că trebuie să insist asupra ipocriziei lui Putin a cărui declaraţie în favoarea păcii e, în realitate, doar un atac la adresa SUA. Spun însă că, deşi mulţumit de el însuşi, cu sentimentul datoriei împlinite, activistul Guşă pare să aibă un moment de luciditate (pare, repet).… Citește mai mult

Invizibile sfori, pârghii şi scripeţi: Dungaciu pierde conducerea ISPRI Ion I.C. Brătianu, iar Guşă îl jeleşte

Aflu că, în urma unui concurs, Dan Dungaciu pierde conducerea Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C. Brătianu din cadrul Academiei Române. Nimeni nu credea că mai poate fi urnit de acolo.

Dacă nu vă mai aduceţi aminte, el este cel care a spus cu seninătate că trupele ruseşti care intraseră deja în Ucraina, înainte de 24 februarie 2022, ar fi de menținere a păcii.

Cum era de aşteptat, primul care s-a îngrămădit să plângă pierderea a fost Cozmin Guşă.… Citește mai mult

Somnul raţiunii lui Cristoiu tocmai a zămislit o ambasadă a României la Bucureşti

Ca să militeze tot mai înfocat în favoarea Rusiei şi, totodată, pentru oprirea asistenţei pe care România o acordă Ucrainei, Ion Cristoiu accelerează viteza gândirii într-o aşa măsură încât ideile sale se succed mai mult decât tumultos. Iar înflăcărarea asta mă bagă pur şi simplu în ceaţă.

De pildă, într-un recent podcast, Cristoiu a spus apăsat: Astăzi, la Constanta, a avut loc o acţiune iniţiată, organizată şi condusă de ambasada Românei la Bucureşti, în speţă de doamna ambasador… Cum România n-a avut, n-are şi nici nu va avea vreodată ambasadă la Bucureşti, mi-a luat ceva vreme ca să traduc din română în română şi să mă prind că, de fapt, omul ar fi vrut să se refere la ambasada SUA în România şi, fireşte, la Kathleen Kavalec, ambasadoarea acestei ţări la Bucureşti, dar nu i-a ieşit.… Citește mai mult