La Realitatea, Anca Alexandrescu l-a întrebat pe Călin Georgescu ce face. Cult în cap cum îl știm, candidatul manciurian a răspuns ca de la el citire: Cum nu sunt hoț și nici escroc, nu fac nimic. Respectivul panseu a declanșat un fluviu de osanale din partea martorilor lui Sultan Diliman, unele chiar SF, dar și răsunătoare hohote de râs.
De râs, pentru că, de fapt, vorba pe care Georgescu dorea să o breveteze în fața Ancăi Alexandrescu nu era a lui, ci a omului politic Constantin Argetoianu, cel care și-a găsit sfârșitul la 6 februarie 1955 în închisoarea Sighet, unde-l aruncase regimul comunist. El, Argetoianu, i-a spus lui Carol al II-lea: Sire, nu sunt nici prost, nici escroc, prin urmare nu fac nimic!, atunci când a fost întrebat de suveran cu ce se mai ocupă, iar tărășenia e consemnată în jurnalul lui Argetoianu – Însemnări zilnice, așa cum au sesizat cei care au râs de candidatului manciurian, prins cu fofârlica.
Încă nu știm dacă Georgescu a înlocuit prost cu hoț pentru că nu și-a amintit cu exactitate citatul ori fiindcă a simțit nevoia să-și aducă și el aportul. Sau poate că, în graba documentării pentru emisiune, Cristela a conspectat greșit. Știm însă că Georgescu fură de multă vreme replici din filme și iată, acum, șparlește și vorbele unor oameni politici extrem de activi în perioada interbelică. Nu m-ar mira dacă, într-o emisiune viitoare – la Turcescu, de pildă – Georgescu, cel care vrea să naționalizeze România, îl va parafraza pe Lenin, spunând enoriașilor, tot ca de la el citire: Dacă vedeți pe cineva deștept, îmbrăcat cuviincios şi care vorbește corect românește – înjurați-l, pentru că nu-i de-al nostru. Firește, e doar o ipoteză. În niciun caz nu vreau să intru în mintea marelui guru pentru că, Domane ferește!, rămân acolo.
Revin la chestiune. S-a dovedit iar că ideile lui Georgescu (distribuite en gros sau cu amănuntul ca să impresioneze consumatorii de TikTok ori de Realitatea) nu sunt nimic altceva decât părerile altora. În rest, da, aveți dreptate – un colportor de dogme, arogant și ipocrit, cu un public pe măsură.
Citește și:
