Trâmbițata lansare a Clubului de Presă pe care Cozmin Guşă şi Sorin Roşca Stănescu, ca să-i amintesc doar pe ei, vor să-l clădească pe năsălia defunctului Club Român de Presă a fost doar o cacealma. Una care, în opinia mea, trebuia să convingă un crai bogat de la răsărit că investiția merită. De altfel, e de notorietate, o mare parte dintre cei care clamează că sunt gata să pună bazele noului edificiu de presă au un discurs aproape identic cu al propagandiștilor lui Putin de la Moscova.… Citește mai mult
Autor: Emil Berdeli
Anca Alexandrescu sună «mobilizarea» după sancţiunea CNA sau vacanţa adevărului în extazul consoanelor grave
Anca Alexandrescu sună goarna mobilizării după ce a fost amendată de CNA. Ba chiar aflăm că telespectatorii ar răspunde la apel. Ce mai fonfleu!
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) tocmai a sancţionat din nou Realitatea pentru o grămadă de gulgute, fonfleuri şi aberaţii pe care le difuzează. Motivul sancţiunii e legat de afirmaţii aiuristice din emisiunile Culisele statului paralel şi Deschide lumea. Referindu-mă doar la Culisele statului paralel, un fel suită de reglări personale de conturi ale Ancăi Alexandrescu, fostă pupilă a lui Dragnea, habar n-am ce va rezolva o altă sancţiune CNA.… Citește mai mult
Petre Daea şi bine remunerata sa «familie tradițională» din instituţiile aflate în subordinea ministerului pe care-l conduce
Am râs de ministrul Petre Daea atunci când spunea că lui nu-i sună niciodată mintea ocupat. Păi, iată, aşa e, nu-i sună. Omul e permanent pe recepţie întru mulţumirea rudelor bine adunate şi remunerate la instituţii din subordinea ministerul pe care-l conduce. O adevărată familie tradiţională. Adică, pe scurt, Daea îi are drept subalterni pe fiica sa, pe ginere, noră și soție. E un om de-a dreptul fericit. Are şi motive. Toţi împreună, umăr la umăr. De pildă, acum doi ani, a intrat în acest club select, după cum arată G4Media, şi Antonia Luchian (32 de ani), nora ministrului.… Citește mai mult
Bizar: Discursul lui Putin rupt de realitate, care a avut drept fundal un tanc de pe vremea lui Stalin, bruiat de Prigojin
Doar un singur tanc a deschis coloana de blindate la parada militară din Piața Roșie cu prilejul zilei de 9 mai. Un tanc vechi, stalinist, model T-34, din dotarea Armatei Roşii a Uniunii Sovietice în cel De-al Doilea Război Mondial. Acest tanc a devenit fundalul pentru discursul rupt de realitate al lui Putin care a urmat, bruiat, culmea, de acuzaţiile lui Prigojin, poreclit şi Bucătarul lui Putin.
Adresându-se mulțimii din Piața Roșie, Putin a susținut că adevăratul război este purtat împotriva patriei noastre ori că Rusia vrea un viitor pașnic, dar elitele occidentale seamănă semințele urii și rusofobiei; scopul statelor occidentale nu este altul decât să vadă căderea țării noastre.… Citește mai mult
Dacă realitatea îl contrazice flagrant pe Cristoiu, cu atât mai rău pentru realitate. Ba chiar să-i fie ruşine
Ion Cristoiu nu mai îndură de multă vreme realitatea. Îl supără. Ca şi faptul că Vladimir Putin a fost nevoit să mai taie din ambiţii pe motiv de usturătoarelor eşecuri suferite în Ucraina.
N-o mai rabdă pe coana realitate pentru pentru că realitatea asta îl contrazice flagrant, ba chiar obraznic, pe Titanul din Găgeşti, însă cu atât mai rău pentru realitate, ba chiar să-i fie ruşine realităţii, pare a ne spune Cristoiu în aproape toate comentariile sale video. Povestea cu dacă realitatea te contrazice, cu atât mai rău pentru realitate vine de la un filozof idealist german din secolul al XIX-lea, dar nu insist acum, ci revin în secolul XXI cu o ultimă gulgută.… Citește mai mult




