Chiar dacă Trump habar n-are cine a nenorocit suveraniştii din România, Cristoiu a fost pe fază

Ştiţi cine a nenorocit mişcarea suveranistă din România? Nu, fireşte. Noroc cu Ion Cristoiu. Altfel, muream proşti.

Ei bine, zice Cristoiu, Donald Trump e de vină. El ar fi omul care a nenorocit, în urma unor bani primiţi de băiatul lui, şi de familia lui, mişcarea suveranistă de la noi. A abandonat-o, nu i-a dat niciun sprijin. De ce?, aiurează Cristoiu într-un podcast. Pentru că a fost de ajuns ca Sebastian Ghiţă să-l plătească, prin intermediul lui Ponta, pe fiu-său, pe Donald jr, şi, pricep eu, Trump senior n-a mai fost interesant nici de George Simion, nici de Călin Georgescu. Pe scurt, gheboşii noştri patriotarzi au fost spălaţi cu dero, ei n-au nicio vină, după cum sugerează Cristoiu, tocmai eliberat de povara raţiunii; Simion şi Georgescu au dat-o în bară doar pentru că i-a lăsat preşedintele Trump din braţe. Ce bine e însă că liderul american nu ştie nimic de toată această tărăşenie, cine ştie ce daravelă mai ieşea.

În rest, da, ăsta-i Ion Cristoiu, un personaj vetust – n-are pic de inspiraţie, dar apelează la un ştift de conspiraţie. De regulă, preluată din narativele ruseşti.

Citeşte şi:

Un comentariu la „Chiar dacă Trump habar n-are cine a nenorocit suveraniştii din România, Cristoiu a fost pe fază”

Comentariile sunt închise.