Dormi liniştit, madam Şoşoacă veghează sau moment eminamente ridicol în emisiunea lui Turcescu

Robert Turcescu, emisiune promoţional electorală cu madam Şoşoacă, candidată la prezidenţiale. Zic promoţională pentru că aiurările debitate de invitată au întâmpinat o reacţie palidă din partea lui Turcescu. Parcă meciul era aranjat.

Pe scurt, Diana Iovanovici-Şoşoacă le-a vândut telespectatorilor fericire cu ghiotura, iar moderatorul a distribuit-o generos. Iar dacă tot am pierdut mai bine de 40 de minute din viaţă urmărind dialogul dintre cei doi, consemnez câteva inepţii. Aşadar, în cazul în care ajunge în fotoliul de la Cotroceni, madama, care, ştim deja, vrea să ne scoată din NATO, visează să creeze aici un pol balcanic.Citește mai mult

Exerciţiu de obedienţă: Dacă Zaharova strănută la Moscova, Cristoiu face febră la Bucureşti

La 23 august a.c., Klaus Iohannis a afirmat că politicile naziste şi sovietice au condus la Holocaust şi genocid, la deportări, la despărţirea familiilor, la foamete şi numeroase abuzuri. Respectiva afirmaţie făcea parte dintr-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului. Vă reamintesc că 23 august – data la care, în 1939, la Moscova, s-a semnat Pactul Ribbentrop-Molotov – a fost declarată de Parlamentul European drept Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului. Ulterior, în 2011, şi Parlamentul României a declarat 23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.… Citește mai mult

De ce moare Cristoiu de grija fondatorului Telegram? Ghici, ciupercă

Toţi propagandiştii Moscovei de la noi, în frunte cu Ion Cristoiu, sunt negri de îmbufnare. De ce? Păi pentru că Pavel Durov, fondatorul Telegram, a fost arestat pe Aeroportul Paris – Le Bourget. Durov, de origine rusă, este cetăţean al Emiratelor Arabe Unite, dar deţine şi cetăţenia franceză, iar Rusia a declarat că îl consideră în continuare cetățean.

Pe scurt, francezii îl acuză pe Durov că rețeaua sa socială este folosită de grupările de crimă organizată, dar şi pentru pornografie infantilă ori trafic de droguri.… Citește mai mult

Caz unic: După ce s-a autopropus preşedinte, Cozmin Guşă se autorefuză

Exerciţiu de ridicol cum rar am văzut. Cozmin Guşă a ieşit azi în faţa oamenilor muncii de la oraşe şi sate, adică la un radio de nişă pe care-l controlează, şi a spus, bombastic, că refuză să mai candideze la prezidențiale pentru că, zicea el, printre alte gulgute, a fost blocat la mediatizare.

De fiecare dată când deschide gura, Guşă crede că-i ies cuvintele la defilare, iar cei care-l ascultă sunt înmărmuriţi. Indiferent ce părere are el, a refuza este un verb şi înseamnă să nu accepţi propunerea cuiva.… Citește mai mult

Lenin, cea din urmă marotă a lui Cristoiu sau stafiile care abia aşteaptă să ne sugrume

Respectând neabătut fişa postului de volintir al propagandei pro-Putin, Ion Cristoiu trimite din nou halucinaţiile la defilare. Ultima sa marotă legată de Rusia: Vladimir Ilici Lenin. Ei bine, aflat la Zürich, un important centru financiar global al capitalismului, Cristoiu propovăduieşte enoriaşilor săi despre nevoia de-al studia pe bolşevicul din mausoleu. Pe scurt, folosind drept pretext faptul că Lenin a stat o perioadă în Elveţia, chiar înainte de a se întoarce în Rusia (1917), Cristoiu ar vrea ca omul care a fondat leninismul să nu mai fie privit ca un criminal, ci drept un fascinant personaj istoric.… Citește mai mult