Crin Antonescu faţă cu slăbiciunea propriei sale minţi

Atunci când, temporar, a ocupat fotoliul de la Cotroceni, Crin Antonescu s-a răţoit la mai-marii lumii din Europa ori din SUA, dând senzaţia unei precupeţe care s-a apucat brusc de politichie. La Preşedinţie, el a simţit pentru prima dată grandoarea puterii, iar noi consecinţele nefaste ale declaraţiilor sale belicoase, rostite cu o nonşalanţă soră cu inconştienţa.

Apoi, după plecarea de la Cotroceni, a luat amploare războiul din propriul partid. Motivul: durerea profunde pe care liderul PNL o simte, chiar în intimitatea sa, atunci când colegii îl numesc dictator cu apucături staliniste.… Citește mai mult

Elena Ceauşescu dansează satanic pe mobila din Parlament, iar deputaţii mor de frică

Până ieri, am fost convins că marea problemă a Parlamentului Românei, după scrutinul din decembrie, anul trecut, se datorează aleşilor „refugiaţi“ în Casa Poporului tocmai ca să scape de rigorile Codului Penal.

Văd însă că proaspeţii parlamentari au deja şi manifestării care frizează parafrenia. Aşadar, chestiunea se complică în forul suprem, de vreme ce Radu Popa, deputat PPDD, cere preoţilor să-i sfinţească biroul din Parlament de frica mobilei Elenei Ceauşescu. Omul are şi-o motivaţie: „Un preot – susţinea deputatul – e binevenit în Parlament ca în orice alt loc în care energia negativă şi duhurile rele sunt acumulate.… Citește mai mult

Sergiu Nicolaescu, hărţuirea cadavrului şi incinerarea

De câte ori moare un artist român cu mare trecere în rândul maselor largi  – acum mă refer la Sergiu Nicolaescu -, începe operaţiunea tv de hărţuire a cadavrului.

Aşadar, doar un exemplu, pe micile ecrane se perindă tot felul de cretini, majoritatea alteraţi de filozofie, care lansează dezbateri de-a dreptul ridicole: „Să-l ardem ori să-l îngropăm pe regizor?”. N-are nici cea mai mică importanţă că ultima dorinţă a lui Nicolaescu, confirmată de către membrii familiei sale, a fost să fie incinerat.… Citește mai mult

Umbra lui Stalin în televiziunea lui Claudiu Elwis Săftoiu

Televiziunea naţională trebuie să pună pe liber peste 800 de oameni. Ca să nu se aleagă cu procese legate de concedieri abuzive, sub conducerea luminatului Claudiu Elwis Săftoiu, TVR a scos din mânecă o procedură de evaluare mult contestată de angajaţi. Cine sunt însă cei care decid, până la urmă, soarta ziariştilor din televiziunea naţională?

Ei bine, n-o vă vine să credeţi. Într-o instituţie care tot susţine că a rupt-o cu trecutul, bântuie încă stafia lui Stalin. Nici o exagerare. În epoca Elwis Săftoiu, internaţionalistul proletar Milan Petrovici a fost cooptat, pe bani buni, într-o comisie care evaluează reporterii, redactorii şi producătorii tv.… Citește mai mult

Azi este 8 decembrie, ziua îndelung violatelor noastre Constituţii

Astăzi este ziua îndelung violatelor noastre Constituţii. Atât au fost de abuzate încât, într-un secol şi jumătate, s-au schimbat de şapte ori. Iar, după alegerile de mâine, ne pregătim pentru a opta modificare a legii fundamentale.

În ce priveşte violul despre care vorbeam, de-a lungul timpului, l-am mitizat, ba chiar l-am dramatizat la rigoare, însă, paradoxal, mereu l-am trecut cu vederea – chiar şi atunci când s-a petrecut în piaţa care-i poartă numele.

Până acum, am avut două legi fundamentale clădite, hai să spunem, pe principii democratice –  cea din 1923 şi din 2003.… Citește mai mult