Atunci când aroganţa nu ţine loc de măreţie

Imagina cu David Cameron, premierul Marii Britanii, în metrou, tot mai des postată pe net de când cu scandalul coloanelor oficiale (Gabriel Oprea cap de afiş),  care tocmai s-a declanşat în România.

Dacă politicienii noştri ar vedea fotografia, n-ar mai rosti cuvântul imposibil. Iată că este posibil ca David Cameron, unul dintre cei mai influenţi oameni ai planetei, să circule cu şi cu metroul. Ba mai mult, e posibil să nu găsească nici măcar un loc pe scaun.

Însă asta doar pentru că, aţi ghicit:  aroganţa nu ţine loc de măreţie.… Citește mai mult

Dan Mihalache afirmă că momentul în care a fost surprins dormind denotă, de fapt, incapacitatea sa de a putea aţipi

Dan Mihalache a fost fotografiat, în pauza unei întâlniri oficiale a delegaţiilor preşedinţilor României şi Serbiei, în timp ce dormea buştean. Dar nu asta-i partea cea mai rea a tărăşeniei, ci replica dată de prezidenţialul consilier, după apariţia respectivelor imagini, pentru că frizează absurdul.

Iată ce a zis şeful Cancelariei Prezidenţaile: „Văd ca prezenţa mea la Cotroceni deranjează foarte tare, de vreme ce o dată pe săptămână se inventează câte o ştire care să mă pună într-o lumină defavorabilă. Poza este o manipulare ordinară.… Citește mai mult

Valeriu Zgonea loveşte din nou. El a descoperit legătura biunivocă dintre oboseală şi efectul Real Madrid/VIDEO

Valeriu Zgonea, şeful Camerei, cel care spunea, în 2013, că-i coleg cu Mihai Viteazul, zicea că ar fi obosit, dar, paradoxal, îi pocnesc cuvintele pe buze. Oboseala pe care el o percepe precum un sentiment (după cum o să vedeţi ma jos),  nu pare a fi vreun preţ pe care-l plăteşte, ci premiul pe care-l primeşte.

Valeriu Zgonea faţă cu pesederiştii botoşăneni, cărora le explică, în nemărginata sa înţelepciune,  ce şi cum cu sentimentul de fatigue – oboseală: „Eu n-am ce să vă spun.… Citește mai mult

De ce Andreea Paul (Vass) a născut sâmbăta? Pentru a nu pierde nicio zi lucrătoare dedicată cetăţenilor

Remarc inteligenţa nedezvoltată a doamnei Andreea Paul (Vass), prim-vicepreședintele PNL, care se manifestă prin dorinţa ei de a explica orice.

De altfel, nici nu mi-a fost prea greu după ce a scris pe Facebook: „Numai familia mea și cu mine știm câte sacrificii am făcut pentru a mă dedica politicii, adică dumneavoastră, comunității. Pe fetița mea am născut-o sâmbătă, în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă. Am ajuns unde am ajuns în politică azi datorită altor femei înaintea mea…”

Şi iată cum, în dorinţa de a atinge marea profunzime, Andreea Paul (Vass) s-a umplut de ridicol.… Citește mai mult

Între dezastros şi insuportabil

Recitalul nevrozelor din politichia românească continuă. Avem o nouă moţiune de cenzură pentru că  Victor Ponta a fost trimis în judecată. Anticipez deznodământul.

Până atunci, o să avem în Parlament un nou spectacol din teatrul absurdului, dar cu textieri din ce în ce mai slabi şi cu actori de o mediocritate dezarmantă.

Adevărul e că şi publicul, adică noi, pulimea, suntem pe măsură spectacolului. În rest, cu sau fără moţiune, vom trăi aceeaşi încremenire situată între dezastros şi insuportabil.… Citește mai mult