Prostia, o maladie care nu iartă sau cum o surclasează Vasile Bănescu chiar şi pe Viorica Dăncilă

Văd că tot felul de minţi sprintene îşi dau cu presupusul în legătură cu noul act de identitate, ultima falsă problemă naţională, dar nu vreau să intru în respectiva dispută doar ca să mă aflu în treabă.

Însă asta nu mă împiedică să observ că un înţelept, pe nume Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a lansat şi o adevărată perlă. E un eveniment devreme ce până acum spunea doar tâmpenii, în mare parte benigne.

Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu şi în biologie, ci doar sex: masculin şi feminin, zice mireanul Bănescu, scormonind în abisul gândirii sale, conform adevărul.roCitește mai mult

Am rupt-o în fericire: Dana Budeanu anunţă că va pune viitorul preşedinte. Madam Şoşoacă şi Puric deja coboară în clasamentul neroziei

După ce a distribuit o fotografie ciudată, în care sternul ei joacă rolul principal, doar ca să le arate săracilor cât e de bronzată, influenţăra invectivă Dana Budeanu scrie, în culmea exaltării, tot pe Facebook, că ea va pune preşedintele Românei în 2024. Aşa că ne vom duce degeaba la vot.

Pot înţelege că inepţiile cucoanei vor să ascundă o scădere drastică a ratingului, dar iată că deja le întrece pe departe chiar şi pe cele debitate de madam Şoşoacă.… Citește mai mult

Clamând insomnia adversarilor, Codrin Ştefănescu anunţă o dramoletă cu Liviu Dragnea în cadru

După ce Codrin Ştefănescu a prezentat pe pagina sa de Facebook un buletin medical al lui Liviu Dragnea, aproape sigur cu acordul celui din urmă, cicisbeul şef aruncă săgeţi către colegii săi de partid.

Codrin Ştefănescu: …a promis (Liviu Dragnea- n.m.) ca in câteva zile va accepta invitația unei televiziuni! Și chiar are lucruri de spus! Mulți nu vor dormi dupā anunțul acesta! Vā imbrāțișeazā pe toți!

În ce priveşte îmbrăţişările lui Dragnea, nu – mulţumesc, chiar dacă s-a vaccinat. Legat de ameninţările pe care Ştefănescu le îndreaptă indirect către Marcel Ciolacu şi ceilalţi lideri PSD, tot cu acordul lui Dragnea, nu le pot cataloga decât ridicole.… Citește mai mult

Dan Barna faţă cu Patriarhul Daniel sau discuţia şi încremenirea

Dan Barna, lider USR şi vicepremier, s-a întâlnit pentru a doua oară cu Patriarhul Daniel în încercarea de-a pune bazele unui parteneriat cu Biserica pentru a încuraja vaccinarea.

…Este foarte important ca toate instituţiile, inclusiv Biserica, să transmită prin mijloacele pe care le au, prin ghiduri, prin purtători de mesaj, prin voci ale preoţilor, până la urmă, să transmită acest mesaj de informaţie corectă, de educaţie medicală enoriaşilor. Sunt optimist şi vizita de astăzi trebuie înţeleasă în această cheie în care toate vocile care contează în societate să aibă greutate şi să fie prezente în această campanie, a spus Barna după întâlnire.… Citește mai mult

Dacă ar fi să ne luăm după legea madamei Şoşoacă, ajungem în linişte la puşcărie după ce rostim bancuri cu români

Din ce în ce mai rătăcită în meandrele concretului, Dianei Iovanovici – Șoșoacă i-a mai venit o idee creaţă: cum să-i bage repede la puşcărie pe românii care n-au convingeri naţionaliste în exces.

Atunci când nu clamează împotriva vaccinării, madam Şoşoacă depune în Parlament proiecte de lege stranii – ca să mă exprim elegant. De pildă, ea vrea să-i bage în puşcărie, ani buni, pe toţi românii, care, în opinia ei s-ar face vinovaţi de antiromânism. Lăsând la o parte faptul că respectiva lege este o inepţie periculoasă (ba ar cenzura drastic presa, sfidând Constituţia), votarea unei asemena tâmpenii poate avea drept consecinţă chiar interzicera bancurile cu români.… Citește mai mult