Cazul Georgescu sau patologia îngroapă România

Gabriel Diaconu, cunoscut medic psihiatru, i-a creionat un portret lui Călin Georgescu, iar concluzia e că omul ar fi un pericol pentru România. De ce a vorbit medicul despre ipotetica sănătate mintală a lui Georgescu? Pentru că, aşa cum spune chiar Diaconu pentru Adevărul, persoana respectivă reprezintă un potențial pericol public, ba chiar poate pune în pericol ordinea socială.

În opinia medicului, personajul Georgescu este un psihopat, un sociopat, un anarhist și un populist. Persoana din spatele său este una egotistă, submisivă și pulsională. Una cu o dimensiune dictatorială, tiranică, extremistă și profund patologică. Întrebarea e, spune medicul, dacă în planul personalității sale Călin Georgescu chiar este mânat de o reformă ideologică. Însă, în opinia lui Diaconu, răspunsul e nu. Omul spune foarte bine poezia, dar nu este un om care să fie pătruns fanatic de poezia respectivă. În schimb, e bun să polarizeze fanatism în audiență și să electrizeze audiența. Un bun actor care îl joacă pe Hamlet electrizează audiența, dar asta nu înseamnă că doarme noaptea gândindu-se la a fi sau a nu fi, afirmă medicul, iar eu vă recomand să citiţi întreg articolul al cărui link e mai sus.

În loc de concluzie, parafrazez titlul unei cărți celebre a lui Pascal de Sutter: Aceşti nebuni care tot vor să ne guverneze. Şi ar mai fi ceva: apariţia lui Georgescu pe scena politichiei româneşti arată mai bine ca niciodată îngemănarea distrugătoare a unuia cu viziuni exacerbat-bombastico-fantastice cu obedienţa celor care-l susţin.

Citeşte si:

Un comentariu la „Cazul Georgescu sau patologia îngroapă România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.