Cristoiu a decretat că Georgescu e adevăratul lider al opoziţiei. Apoi a urmat delirul

Considerând că în ultima vreme suveranismul lui George Simion e cam veşted, Ion Cristoiu a decretat că Georgescu (la fostul candidat manciurian Călin Georgescu mă refer) ar fi adevăratul lider al opoziţiei.

Nu e prima idioţenie debitată de Cristoiu. Însă cred că, promovându-l pe Georgescu în prima poziţie a celui care se împotriveşte, Cristoiu a vrut să găsească justificarea interviului promoţional de aseară cu marele guru, la care a participat şi Marius Tucă, pe post de realizator, după cum zicea cel din urmă.

Interviu publicitar, da, pentru că invitatul Georgescu n-a avut parte de nicio întrebare cât de cât incomodă din partea celor doi părerologi, măcar aşa, de pamplezir. În consecinţă, Georgescu, simţindu-se în largul său, s-a lansat în deja cunoscutul delir mistic dedicat în special martorilor săi, amestecat pe alocuri cu doctrine economice neghioabe de pe vremea lui Ceauşescu şi citate prost memorate. O aiurare rostită pe un ton de popă solemn, pe care Cristoiu şi Tucă o ascultau fascinaţi. N-au lipsit nici minciunile sfruntate ale fostului candidat agreat de Moscova. Consemnez doar una. Monumentală. Georgescu le spunea lui Tucă şi lui Cristoiu că, dacă la 6 decembrie 2024, ziua anulării alegerilor de către CCR, nu-i îndemna pe români la pace, Donald Trump ar fi fost pus într-o poziţie delicată. Adică, el, Georgescu, a evitat o intervenție NATO în România, care ar fi afectat ceremonia de învestitură a lui Donald Trump pentru un nou mandat la Casa Albă. La o asemenea gogomănie, realizatorii interviului promoţional n-au scos o vorbă, dovedind pupincurism la pătrat, dar şi că ridicolul e doar o etapă în drumul spre penibil. În ce mă priveşte, nu spun nici măcar un: Alo, Salvarea!, fiindcă ar fi de prisos.

În rest, am asistat la o nouă operaţiune a războiului hibrid dus de Moscova împotriva noastră, via Georgescu – vârf de lance, iar dacă forţele oculte sau inculte vor să mă contrazică, abia aştept să le aud.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.