După 20 de ani. Guvernul Boc îi umileşte pe români precum o făcea şi Ceauşescu

Iniţial n-am vrut să scriu despre faptul că onorabilii guvernanţi doresc cu orice preţ să umilească presa, trimiţând ziariştii, lună de lună, la trei ghişee unde, chipurile, trebuie să plătească dări la stat. N-am vrut pentru că îmi era lehamite. Da, lehamite de aceşti demnitari care, atunci când nu-ţi pot pune pumnul în gură, încearcă să te înjosească ori te numesc infractor.

Dar nu m-am putut abţine. Am naturelul simţitor, deh.

Ce face acum guvernul Boc a mai făcut şi Ceauşescu – îi umilea pe români de câte ori nu-i ieşea pasienţa – şi asta se întâmpla foarte des.

Aşadar, Guvernul a mărit dările. Foarte bine. E criză, nu? Asta-i scuza. Era însă  foarte simplu ca banii să fie viraţi către sănătate, şomaj ori pensii, fără să porţi oamenii pe drumuri şi să-i pui la cozi. Era. Dar n-a vrut muşchiul lui, al Guvernului, care a dorit să vadă pe toţi ziariştii, lună de lună, la ghişeu, la coadă, înghesuiţi, transpiraţi, nervoşi, umili – ca să nu uite, precum pe vremea lui Ceauşescu, cine-i jupânu’. Din cauza ziariştilor, pe care a vrut să-i pedepsească Boc, suferă şi câteva sute de mii de oameni cu meseri liberale – actori, scriitori, arhitecţi, traducători, fotografi, ca şi persoanele fizice autorizate. Nu insist, povestea e cunoscută.

După 1989, gazetăria a fost o meserie periculoasă. Mulţi dintre noi, ca să dau doar un exemplu,  au ajuns de prea multe ori la tribunal, acuzaţi de calomnie şi insultă. Fapte penală. Dar nu asta era marea problemă, ci cu totul alta – la fiecare înfăţişare stăteai să-ţi aştepţi rândul alături de infractori autentici, iar după 4-8 ore petrecute în sala de judecată nu ieşeai nici cu moralul ridicat, nici cu poftă de scris. Astfel,  făcându-se că nu vede ce se petrece  în sala de judecată, unde ziariştii erau trataţi precum borfaşii, puterea se răzbuna pe presă .

Însă nu toţi ziariştii activi în anii ’90 au avut parte de procese de calomnie, ci doar o mică parte dintre ei.

Acum, Guvernul Boc vrea să-i umilească pe toţi, in corpore.

Ca să nu se murdărească pe mâini, Boc l-a scos la înaintare pe Vlădescu, ministrul Finanţelor. Cel din urmă acuză presa cârtitoare că încurajează evaziunea fiscală: „Este de văzut dacă dumneavoastră (ziariştii – n.m.) sunteţi plătită în mod corect pe drepturi de autor sau modalitatea în care sunteţi dumneavoastră plătită este o formă de evaziune fiscală”. Deci, dacă e să ne luăm după Vlădescu, suntem infractori. Paradoxal, el continuă însă  să suţină conferinţe de presă în faţa unor infractori.

Mai multe persoane care au trimis prin poştă noile fişe mi-au spus că taxa poştală a fost mai mare decât suma trimisă pentru şomaj. Altele au stat la coadă ore intregi pentru un leu. Da, pentru că datorau un leu. Culmea finanţelor!

Totul are însă o explicaţie. De pildă, Vlădescu a dat, şi nu de azi de ieri, în patima ceasurilor, ca să nu zic dambla. A celor foarte scumpe, care au carcasă de platină cu cristal de safir, pline cu 66 de diamante şi brăţară din piele de crocodil, de numai 50.000 de parai bucata, cum scria nu de multă vreme prietenul meu Cornel Ivanciuc. Iar  modelele  A. Lange & Sohne Datograph Flyback, de numai 66.300 de dolari  ori un Breguet Skeleton Openworked Tourbillon din aur roz, la modesta sumă de 65.000 dolari,  chiar i-au luat minţile lui Vlădescu.

Cu asemenea probleme pe cap, cum dracu’ să-i pese finanţistului nostru că, de prea multe ori, taxa poştală e mai mare decât suma pe care trebuie s-o vireze contribuabilul pentru pensie ori că oamenii îşi pierd o juma’ de zi, trei ori pe lună, pentru un leu.