Uneori, politologii noştri au un talent să debiteze tâmpenii de pur şi simplu îmi sparie toate gândurile. Am spus tâmpenii pentru că, deocamdată, îl încadrez pe Alexandru Gussi în categoria părerologilor utili.
Aşadar, Alexandru Gussi, profesor de științe politice la Universitate și fost consilier al lui Traian Băsescu, e convins că dacă AUR şi George Simion ar fi o creaţie a serviciilor secrete rusești, aflam deja după doi ani de război.
…dacă Simion, AUR în general (spune Gussi într-un interviu oferit aktual24.ro), era o creaţie venită de la Est, după 2 ani de război eu sunt convins că aflam! Existau de-a dreptul procese, existau informaţii! Dincolo de o întâlnire de care se vorbeşte (aluzie la acuzaţiile ucrainenilor şi moldovenilor, că Simion s-a întâlnit cu agenţi ai serviciilor de informaţii ruseşti – n. red. aktual24), care probabil că e reală, dar ea poate să spună mult! Poate fi interpretată… Păi de unde să aflăm? A deschis cumva Putin arhivele lui secrete? Se publică liste cu niscai colaboratori ai Moscovei în vreun monitor oficial? Kremlinul i-a şoptit lui Gussi că Simion nu-i creaţia ruşilor?
Au trecut uneori zeci de ani, nu doi, cum susţine Gussi (foto, stânga), până ce s-a aflat că un anume personaj important din Occident a lucrat toată viaţa pentru ruşi. Pe de altă parte, 12 ani i-au trebuit rusului Vasili Mitrokhin ca să copieze inforamţii secrete din arhivele KGB, apoi au mai trecut 6 până ce le-a oferit britanicilor şi încă 8 până ce au fost publicate într-o primă ediţie, sub titlul – Arhiva Mitrokhin. Dezvăluiri veridice despre un agent de influenţă, să zicem, mai apar în urma defecţiunii unui ofiţer dintr-un serviciu secret pe care l-a servit respectivul agent. Şi evenimente excepţionale precum prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est deschid arhivele secrete.
Revenind la chestiune, nu spun – există dovezi incontestabile că George Simion, liderul AUR, lucrează pentru ruşi, ci doar că sunt indicii care au creat suspiciuni în acest sens. Însă, dacă din postură de politolog super titrat, ba chiar de formator de opinie, zici cu nonşalanţă: dacă Simion era al Moscovei, aflam deja după doi ani de război, nu poţi decât să te acoperi de ridicol şi, fireşte, să intri în rândurile părerologilor utili.
Citeşte şi:
Un comentariu la „George Simion, ruşii şi părerologii utili”