Mare scandal mare de bostan cu sare: martorii lui Georgescu s-au împărţit. Unii îl hulesc pe Donald Tramp, după extragerea lui Nicolas Maduro din Venezuela, alţii îl laudă pe liderul american, precum Călin Georgescu. Trebuie să vă reamintesc însă că admiraţia pe care Georgescu zice, mai nou, că i-o poartă liderului american e doar ipocrizie la pătrat. N-a trecut decât un an şi jumătate de când fostul candidat manciurian eticheta tentativa de asasinare a lui Donald Trump drept un PR hollywoodian şi îl numea pe JD Vance, actual vicepreşedinte al SUA, un virus. Şi este doar un exemplu de făţărnice kremlingeorgistă.
Revenind la chestiune, paradoxal, cei care îl susţin în continuare pe Georgescu după episodul Venezuela au realizat brusc că enoriaşii care s-au lepădat de marele guru, fiindcă nu sunt de acord cu intervenţia armată a SUA în Venezuela, ar fi niscai eretici secu-soroșiști. Ba chiar şi comunişti. Adică, niscai suveraniști de canapea care varsă lacrimi de crocodil pentru un dictator latino-american.
Deocamdată, supuşii rămaşi sub papucul lui Georgescu, cel adormit în conştiinţă, se închină în continuare la nerozia încremenită în proiect. Iar ereticii, care susţin că s-au lepădat de Georgescu, au evadat de fapt dintr-o dogmă într-alta. Ambele scrise la Moscova.
Citeşte şi

Un comentariu la „Martorii lui Georgescu, loviţi de o mare schismă”