Mişcarea Populară şi carisma absolut necesară celor care trăiesc din făgăduieli

Traian Băsescu l-ar fi „uns“ pe sociologul Marian Preda drept conducător al Mişcării Populare, anunţată deja ca o mare speranţă pentru viitorul României. Preda are 50 de ani şi, înainte să se dedice sociologiei, a fost inginer mecanic.

Până în prezent, el a coordonat lucrări ştiinţifice precum: „Sistemul de asigurări de pensii în România: probleme majore şi soluţii”, „Consumul de droguri în rândul tinerilor din România: raport de cercetare” ori „Situaţia tinerelor din România practicante ale sexului comercial”. Este doctor în sociologie, cu un Master of Business Administration (MBA) la Tiffin University, Ohio, în SUA.

Interesantă şi bogată activitate, însă omul nostru are şanse aproape nule de reuşită, fie şi dacă va fi blagoslovit de un întreg sobor de preoţi, nu doar  „uns“ de Traian Băsescu.

Şi asta pentru că este lipsit total de carismă. Adică, de ce ar avea nevoie în acest moment. Indiferent ce le spune oamenilor, nu este capabil să transmită entuziasmul. Atunci când l-am văzut, dar, mai ales, l-am auzit, am realizat că, înainte de toate, absolut necesara înflăcărare pe care trebuie s-o împărtăşească celor care formează ţinta Mişcării Populare – oameni din clasa mijlocie, pregătiţi profesional, cu aspiraţii, nemulţumiri şi frustrări, după cum susţine consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu – nu poate deveni şi contagioasă.

Da, nu-i carismatic, iar misiunea este imposibilă, fiindcă de acest dar particular au mare nevoie toţi cei care trăiesc din făgăduieli. Mai precis: escrocii, tămăduitorii, sfinţii ori cei care vor să ne conducă. În rest, iată, se mai bifează o activitate politică, Mişcarea Populară, într-o Românică aflată chiar pe marginea prăpastiei.

4 comentarii la „Mişcarea Populară şi carisma absolut necesară celor care trăiesc din făgăduieli”

  1. Doresc sa ma alatur fundatiei. Imi place ideea si sunt de acord cu Dl.presedinte Traian Basescu! Ma inscriu in fundatie.

  2. Și cum cea mai bună apărare este atacul Băsescu a pus biciul pe Guvern și Parlament, trimițând o scrisoare deschisă, foarte deschisă lui Ponta, Antonescu și Zgonea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.