Ofensă: Dana Budeanu spune la Antena3 că omul anului ar fi Putin, iar Gâdea întreabă stupid: Pe pozitiv?

Incredibil, dar adevărat! Omul anului ar fi Putin. Cel puțin așa s-a auzit la Antena3-CNN. Apoi, Mihai Gâdea a încercat să dreagă busuiocul, dar fără succes.

Zapând azi pe net, am dat de influențăra Dana Budeanu care, acompaniată de Mihai Gâdea, îl linșa pe Alexandru Rafila într-o emisiune difuzată aseară. D-ale PSD-ului, am zis. Cineva din partid îl vrea pe ministrul sănătății pe făraș, iar Antena3 pune umărul. Nimic nou sub soare. Însă tocmai când dau să ies – surpriză!

Adică, într-un alt context, Budeanu îi spune lui Gâdea: Pentru mine omul anului este Putin. Surprins, Gâdea întreabă stupid: Pe pozitiv?, iar Budeanu răpunde: Da.

Încercând să argumenteze, Budeanu se complică, debitând aiureli de genul: Este omul anului pentru ceea ce se va întâmpla pe glob… Normal ar fi fost ca Gâdea să reacționeze vehement. Însă nici pe departe – doar platitudini. Iar asta înseamnă că, fie n-a realizat gravitatea celor afirmate de interlocutoare, fie s-a prefăcut că nu pricepe. Nu exclud nici ca meciul să fi fost aranjat sub acoperirea unui interviu promoțional, ținând cont de faptul că emisiunea n-a fost realizată la Antena3, ci într-un spațiu rocambolesc, ales de Budeanu, ca să se vadă cât ar fi ea de chivernisită.

În rest, afirmația că Putin ar fi omul anului este cea mai gravă ofensă auzită până acum într-o televiziune românească la adresa memoriei celor uciși în urma invaziei ruse din Ucraina – civili (copii, femei, bătrâni) ori combatanți, ca și a celor aflați în viață în țara vecină, dar care suferă cumplit din cauza războiului declanșat de Putin.

Citește și:

Un comentariu la „Ofensă: Dana Budeanu spune la Antena3 că omul anului ar fi Putin, iar Gâdea întreabă stupid: Pe pozitiv?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.