Cristoiu încearcă din nou să vândă copite de drac drept aripi de înger

Natalia Morari, o ziaristă din Republica Moldova, a primit interdicție de a intra pe teritoriul României, dar şi în spaţiul Schengen. În acceaşi situaţie sunt şi Ion Ceban, primarul general al Chișinăului, şi Vasile Tarlev, fostul premier moldovean. Imediat a sărit ca ars Ion Cristoiu, manifestându-şi mânia proletară împotriva autorităţilor române. Cam la fel s-a comportat şi Marius Tucă.

Morari (azi ma refer doar la ea) a fost acuzată, de-a lungul vremii, că ar avea legături cu FSB, serviciul secret rus (fostul KGB din vremea Uniunii Sovietice), are un copil cu Veaceslav Platon, un controversat om de afaceri, inculpat în dosarul Furtul Miliardului din sistemul bancar moldovenesc şi este cunoscută pentru apropierea sa de cercurile pro-ruse.… Citește mai mult

Doza de perfidie sau memoria lui Simion e uitucă

Constat în continuare o distanţă astronomică între ceea ce este George Simion în realitate şi ceea ce vrea el să arate că ar fi.

Pe scurt, în urmă cu vreo cinci ani, AUR, condus tot de Simion, a fost nevoit să renunţe la schema Georgescu – premier tocmai pentru că cel din urmă flirta pătimaş cu neo-legionarismul, dar se îndeletnicea şi cu apologia mareşalului Antonescu. Pe atunci, Simion nu-şi permitea să se lege la cap fără să-l doară. Acum liderul AUR are o altă viziune – spune că trăim în dictatură pentru că Georgescu a fost trimis în judecată tocmai pentru motivele care l-au făcut pe Simion să se lepede de guru acum cinci ani.… Citește mai mult

Metamorfoza, suveraniştii şi Dumnezeilă pe post de marionetă perfectă

O marionetă politică are efcienţă dacă reproduce perfect voinţa celui ce trage sforile, spune cineva cu o minte extrem de sprintenă.

Dar să privim o clipă înapoi, fie şi cu mânie, însă nu e obligatoriu. La început a fost o trupă de coronasceptici care s-au transformat ulterior în anti-vaccinişti gălăgioşi. Apoi, cei din urmă l-au atacat pe Volodimir Zelenski pentru că n-a predat Ucraina ruşilor, devenit, fireşte, putinişti. Adică unii care-l doreau pe mesianicul Călin Georgescu preşedintele României. Putiniştii, ca şi georgiştii, au realizat brusc că sunt şi suveranişti, iniţial anti-americani.… Citește mai mult

Chiar dacă Trump habar n-are cine a nenorocit suveraniştii din România, Cristoiu a fost pe fază

Ştiţi cine a nenorocit mişcarea suveranistă din România? Nu, fireşte. Noroc cu Ion Cristoiu. Altfel, muream proşti.

Ei bine, zice Cristoiu, Donald Trump e de vină. El ar fi omul care a nenorocit, în urma unor bani primiţi de băiatul lui, şi de familia lui, mişcarea suveranistă de la noi. A abandonat-o, nu i-a dat niciun sprijin. De ce?, aiurează Cristoiu într-un podcast. Pentru că a fost de ajuns ca Sebastian Ghiţă să-l plătească, prin intermediul lui Ponta, pe fiu-său, pe Donald jr, şi, pricep eu, Trump senior n-a mai fost interesant nici de George Simion, nici de Călin Georgescu.… Citește mai mult

Profetul Cristoiu, premierul, halucinaţiile şi delirul fosilizat

Convins că este în continuare întâiul profet al presei, Ion Cristoiu n-a ratat ocazia să cadă din nou în ridicol.

Pe scurt, marele părerolog s-a jurat bombastic pe unde a putut că Anca Dragu, în prezent guvernatorul Băncii Naționale din Republica Moldova (BNM), va fi premierul desemnat de preşedintele Nicuşor Dan. Ce scenarii abracadabrante mesteca Cristoiu în legătură cu lungile consultări legate de formarea guvernului. Ce era la gura lui. Conspiraţii peste conspiraţii, înghiţite ulterior şi de Marius Tucă, dar nici măcar originale, ci plagiate de la Radio Şanţ, via George Simion.… Citește mai mult